Confidenţialitate


Raed Arafat: Forțele noastre de intervenție vor fi la dispoziția colegilor din Franța în seara aceasta sau mâine dimineață | AUDIO


Raed Arafat: Forțele noastre de intervenție vor fi la dispoziția colegilor din Franța în seara aceasta sau mâine dimineață | AUDIO

România trimite în Franța 70 de pompieri şi mai multe autospeciale de stingere pentru a ajuta la lichidarea incendiilor de pădure reizbucnite pe fondul valurilor de căldură şi a lipsei ploilor. Pompierii români ar putea pleca chiar în această noapte – a declarat secretarul de stat, Raed Arafat, la finalul unei ședințe a Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Raed Arafat: „IGSU a mobilizat forțele de intervenție care vor fi formate din 7 ofițeri și 70 de subofițeri pompieri pe lângă 17 mijloace de intervenție”

„Am stabilit că putem oferi un modul terestru de intervenție, lucru care a fost comunicat colegilor francezi. IGSU a mobilizat forțele de intervenție care vor fi formate din 7 ofițeri și 70 de subofițeri pompieri pe lângă 17 mijloace de intervenție care includ 8 mașini cu capacitate de stingere plus două cisterne de apă”, a spus Raed Arafat joi, 11 august 2022.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Raed Arafat: „Azi seara sau mâine dimineață, forțele noastre de intervenție vor fi la dispoziția colegilor din Franța”

Raed Arafat a mai precizat că pentru misiunea din Franța, autospecialele vor fi transportate cu avioanele de la baza de transport strategic care aparţine forţelor NATO.

„E o premieră în care trimitem mijloace tehnice și mașini de pompieri cu capacitate destul de mare, vorbim și despre cele de 4000 de litri. Pe calea aerului folosind avioane care aparțin unei baze care au fost puse la dispoziția noastră și le folosim în contextul colaborării sub mecanismul de protecție civilă europeană.

Această misiune a fost acceptată, iar azi seara sau cel târziu mâine dimineață, depinde când se termină încărcarea și ancorarea mașinilor, forțele noastre de intervenție vor fi la dispoziția colegilor din Franța și gata de intervenție, fără să fie obosiți”, a mai spus Raed Arafat.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Mii de pompieri luptă în prezent în Franţa împotriva incendiilor de pădure. Joi dimineața, opt incendii majore ardeau în Franţa – în Gironde (sud-vest), Maine-et-Loire (vest), Jura (est), Drome, Aveyron şi Lozere (sud-est).

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: România, printre țările care au trimis echipaje în Franța pentru a ajuta la stingerea incendilor. Peste 10.000 de pompieri au fost mobilizați | AUDIO


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)