Confidenţialitate


Radu Szekely, expert în educație, despre meditații: „Dorința părintelui de a se asigura că a făcut tot ce a putut pentru copilul lui pentru că nu are încredere în sistem” | VIDEO


Radu Szekely, expert în educație, despre meditații: „Dorința părintelui de a se asigura că a făcut tot ce a putut pentru copilul lui pentru că nu are încredere în sistem” | VIDEO

„O treime dintre elevii din gimnaziu și liceu sunt nevoiți să recurgă la meditații”, notează Marcel Bartic – moderatorul și realizatorul emisiunii „Academia Europa FM”. Radu Szekely, expert în educație și fost consilier în Ministerul Educației, invitat în emisiunea de la Europa FM, a explicat de ce aleg unii părinți programe de meditație pentru copiii lor și care sunt situațiile în care meditația nu este recomandată. În plus, Radu Szekely vorbește și despre ce ar trebui să facă statul în privința elevilor care vor să știe mai mult.

Părintele nu are încredere suficientă în profesorul de la clasă

„O treime este ceea ce ne imaginăm noi, dar din semnalele pe care le avem – deși nu există date exacte – cred că este vorba de un număr mai mare. Și nu cred că este vorba despre a fi nevoit. Cred că în multe din situații este o preferință, o dorință: dorința părintelui de a se asigura că a făcut tot ce a putut pentru copilul lui pentru că nu are încredere în sistem, așa cum spuneați, nu pentru că este o nevoie.

De multe ori nu ține de nivelul de competență al copilului, ci de faptul că se poate probabil și mai bine, <<Hai să încercm să facem și în privat>>, <<Hai să ne asigurăm că măcar am făcut totul că poate la școală – având în vedere imaginea pe care o are sistemul de învățământ – nu se face suficient>> și <<copilul nu va trece examenul, copilul nu va luat notă suficient de mare pentru a intra la liceul la care vreau eu să intru>> și nu este neapărat o nevoie reală, matrială, ci mai degrabă – aș spun eu, în multe cazuri – psihologică.

Părintele are nevoie de acest feel good și poate și copilul are nevoie de o reasigurare că totul este bine. Nu are încredere suficientă în profesorul de la clasă și atunci în situația în care face meditații cu un alt profesor decât cel de la clasă este evident că este ca și când mergi la doctor, pentru o a doua opinie. Dacă acesta este cauza principală nu este o problemă și mi-am exprimat punctul acesta de vedere și în trecut – acolo unde credem că îl ajută să se simtă mai bine, haideți să-i dăm voie să facă meditație cu cine vrea”, a explicat Radu Szekely.

Nu este bine când „profesorul de la clasă face meditație cu elevii de la clasa lui pentru că nu reușește în școală să-i ducă la nivelul de competențe potențial”

„Acolo unde nu mă simt eu bine, este când profesorul de la clasă face meditație cu elevii de la clasa lui pentru că nu reușește în școală să-i ducă la nivelul de competențe potențial pentru acei elevi. Adică profesorul știe că copilul poate mai mult, dar nu reușește să-l ducă până acolo din diverse motive. Fie pentru că nu are timp, fie pentru că sunt prea mulți în clasă, fie pentru că nu vrea – am auzit și situații de acest gen; nu vrea pentru că preferă să facă un ban în plus la meditații.

Nu știu dacă sunt foarte mulți profesori, vreau să cred că nu sunt foarte mulți profesori care fac asta, pentru că deontologia profesională ne obligă să facem tot ce putem la clasă, dar acest tot ce putem are și el limitele lui. Nu putem să ne erijăm în salvatorul unui copil la clasă din cei 25 sau 30 pe care îi avem, și atunci probabil că soluția meditațiilor este singura care rămâne la dispoziție”, a mai spus Radu Szekely.

Ce ar trebui să facă statul

„Ca stat, eu aș vrea să putem să oferim învățare remedială la clasă – ceea ce s-a și încercat. Adică copilul stă la școală în plus și nu părinții plătesc pentru acele ore suplimentare, ci statul, școala îi asigură acele ore suplimentare pentru ca el să-și poată atinge potențialul. Poate că este pentru excelență, poate că este pentru recuperare. Dar asta ar trebui să se întâmple tot în școală”, a mai spus Radu Szekely.

Urmărește aici întreaga emisiune „Academia Europa FM” cu Marcel Bartic și Radu Szekely

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Digitalizarea în școlile din Ciugud și Curcani: Cum a fost implementată tehnologia la clasă și care a fost impactul asupra elevilor | VIDEO


Ultimele stiri
Parlamentul înființează Comisia Mykonos-Nordis. Vor fi anchetate zborurile unor politicieni PSD, ale unor judecători CCR și oameni de…

Galați: Anchetă penală după ce o femeie a murit la câteva minute de la externarea din Spitalul Județean…

Trei cetățeni pakistanezi, declarați indezirabili în România pentru 10 ani. SRI spune că se aflau în proces de…

Ludovic Orban: „Nicușor Dan este un președinte care și-a bătut joc de alegătorii care i-au acordat încrederea” |…

Piața Victoriei. Invitat este Mihai Jurca, fostul șef al Cancelariei prim-ministrului Ilie Bolojan

Concedieri la STB: 800 de angajați își pierd locul de muncă, inclusiv șoferi de autobuz și vatmani |…

Prețul grâului românesc a crescut cu aproape 12% într-un an. România are al treilea cel mai scump grâu…

PNL și Forța Dreptei fuzionează. Ilie Bolojan denunță o „axă PSD-AUR” și spune că este nevoie de o…

Acord privind bugetul UE pentru 2027: sunt prevăzute 199,7 miliarde de euro. Germania condiționează votul de continuarea sprijinului…

Sondaj IMAS: Majoritatea cetățenilor din Republica Moldova susțin aderarea la UE. 40% se opun integrării europene | GALERIE…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează