Confidenţialitate


Radu Miruță îi cere demisia lui Sorin Grindeanu de la șefia Camerei Deputaților: „Dacă PSD este în opoziție, de unde are voturile?”


Radu Miruță îi cere demisia lui Sorin Grindeanu de la șefia Camerei Deputaților: „Dacă PSD este în opoziție, de unde are voturile?”

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Vicepremierul interimar Radu Miruţă a declarat, luni, că preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, ar trebui să îşi dea demisia din funcţie, în condiţiile în care PSD susţine că a intrat în opoziţie.

„Domnul Grindeanu ştiu că încă este preşedinte al Camerei Deputaţilor. Sigur, nu prea ştiu cu ce voturi. Pentru că spunea că PSD este în opoziţie. Dacă e în opoziţie, de unde are voturile să fie preşedinte? Dacă le-a cerut secretarilor de stat, prefecţilor, să-şi dea demisia, pe aceeaşi filozofie de ce nu-şi dă şi dumnealui demisia şi să se refacă discuţiile în coaliţie?”, a spus Radu Miruţă, luni, la Palatul Parlamentului, notează Agerpres.

Vicepremierul interimar a comentat şi votul din Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, unde PSD şi AUR au susţinut din nou amendamentul care ar urma să ducă la pierderea mandatului de primar al lui Dominic Fritz.

„Sunt două aspecte. În clădirea asta nu trebuie să se facă legi pentru o persoană. În al doilea rând, eu cred că sunt suficient de capabili mulţi oameni să înţeleagă că o lege nu poate fi aplicată retroactiv. Cât timp este preocuparea Partidului Social Democrat de a rămâne în atenţia publică atacând USR, poate că este o confirmare a faptului că ceea ce facem în minister este un lucru bun”, a declarat Radu Miruţă.


Ultimele stiri
Premierul desemnat Siegfried Mureșan: ,,Premierul Ilie Bolojan a aprins lumina în cămara cu şmecherii. Dacă cineva se aşteaptă…

ANM: Informare meteo de intensificări ale vântului, răcire accentuată a vremii și ploi moderate cantitativ

Fotbal: Universitatea Craiova a umilit-o pe FCSB cu 5-0, în Superligă

Germania: Alegătorii din Berlin și din landul Pomerania Occidentală votează duminică parlamentele regionale | AUDIO

Preşedintele Nicuşor Dan participă la Săptămâna la Nivel Înalt a Adunării Generale a ONU

Unul dintre adolescenții implicați în crima de la Cenei va fi internat într-un centru de detenție timp de…

Suceava: Populaţia din zona Rădăşeni-Fălticeni, avertizată în legătură cu prezenţa unui urs

Un șarpe de peste 1,5 metri a intrat într-un restaurant din Mamaia Sat

Zilele Bucureştiului: Concerte, proiecţii de video mapping şi tururi ghidate, sâmbătă şi duminică

Crimă Cenei/ 15 ani detenţie pentru unul dintre adolescenţii acuzați de crimă şi daune de peste 1 milion…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează