Confidenţialitate


Radu Jude, primul cineast român cu trei producţii la Berlinale 2020


Radu Jude, primul cineast român cu trei producţii la Berlinale 2020

Regizorul Radu Jude este primul român care va fi prezent la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin cu trei producţii.

Filmele “Tipografic majuscul” şi “Ieşirea trenurilor din gară”, regizate de Radu Jude (cel de-al doilea în colaborare cu Adrian Cioflâncă, istoric de profesie, care debutează astfel ca regizor), vor avea premiera internaţională în secţiunea Forum a celei de-a 70-a ediţii a Festivalului de Film de la Berlin, care se va desfăşura în perioada 20 februarie – 1 martie.

Este pentru prima dată când un regizor român are selectate în aceeaşi secţiune două filme.

Radu Jude va participa şi la Berlinale Co-Production Market, una dintre cele mai importante pieţe de proiecte cinematografice ce reuneşte producători, agenţi de vânzări, distribuitori şi finanţatori din întreaga lume, cu proiectul de lungmetraj “Somnambulii”.

* “Tipografic Majuscul”, o adaptare după spectacolul documentar omonim semnat de Gianina Cărbunariu, care va avea premiera în cinematografele din România pe 21 februarie, pune în legătură, prin tehnica montajului, două poveşti şi două istorii. Una este povestea reală a adolescentului Mugur Călinescu, care, în 1981, a scris pe ziduri cu cretă o serie de texte împotriva dictaturii lui Nicolae Ceauşescu. Povestea lui e pusă în scenă aşa cum a reconstituit-o Gianina Cărbunariu din dosarul lui de Securitate. A doua este povestea oficială a României: imagini din arhiva Televiziunii Naţionale, exact din acelaşi timp.

Din distribuţie fac parte actorii Şerban Lazarovici, Bogdan Zamfir, Ioana Iacob, Şerban Pavlu, Robert Arsenie, Bogdan Romedea, Alexandru Bîscoveanu, Alexandru Potocean, Silvian Vîlcu, Ion Rizea, Rareş Hontzu, Claudia Ieremia, Irina Vacarciuc, Doriana Talmazan, Gabriel Spahiu, Gabriel Răuţă, Constantin Dogioiu. Scenariul este semnat de Radu Jude şi Gianina Cărbunariu.

* “Ieşirea trenurilor din gară” este un film de montaj compus în întregime din fotografii de arhivă şi documente referitoare la Pogromul de la Iaşi din iunie 1941. Prima parte a filmului e alcătuită din fotografii ale victimelor, însoţite pe coloana sonoră de declaraţii şi mărturii despre soarta acestora. Partea a doua, mai scurtă, reprezintă un montaj din fotografiile propriu-zise ale Pogromului, unele dintre ele inedite. Scenariul şi regia sunt semnate de Radu Jude şi Adrian Cioflâncă.

Secţiunea Forum a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin prezintă anual o selecţie de filme care pun accent pe inovaţie sau experiment. De-a lungul anilor, aici au avut premiera filmele unor cineaşti ca Jean-Luc Godard, Claude Lanzmann, Harun Farocki, Alexander Kluge, Danielle Huillet şi Jean-Marie Straub, Aki Kaurismaki.

* “Somnambulii”, cel mai recent proiect de ficţiune scris de Radu Jude şi produs de Ada Solomon prin microFILM, este o comedie spumoasă despre corp, sex, tehnologie şi societate. Filmările vor începe în vara anului 2020, iar Katia Pascariu va interpreta rolul principal.

Proiectul beneficiază de sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi este inclus în secţiunea Rotterdam – Berlinale Express a Berlinale Co-Production Market, imediat după prezentarea în premieră la CineMart (26 – 29 ianuarie).


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează