Confidenţialitate


Radu Constantinescu a testat „Cel mai 4×4” din România – GALERIE FOTO


Radu Constantinescu a testat „Cel mai 4×4” din România – GALERIE FOTO

Competiţia „Cel mai 4×4” din România, ajunsă la a XVIII-a ediţie, și-a desemnat câștigătorii. Din juriul ediției din acest an a făcut parte și realizatorul Drum cu Prioritate Radu Constantinescu, dar și mai mulți experți de la cele mai apreciate publicații de specialitate din țară.

Titlurile acordate în această competiţie sunt mărci înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, aceasta fiind singura competiţie naţională de tradiţie rezervată domeniului 4×4 care îşi propune să ofere consumatorului SUV-ul, SUV-ul Premium, off-road-ul şi pick-up-ul anului.

Autofan Company, organizatoarea acestei ediţii, este o companie specializată în evenimente auto, având o vastă experienţă în domeniul testelor 4×4.

Anul acesta, atât probele on-road cât și off-road s-au desfășurat în locații din zona Câmpulung Muscel. Testele pe asfalt au avut loc pe traseul de VTM dintre Lerești și barajul Râușor. Este o porțiune tehnică, rapidă ce alternează virajele cu liniile drepte și care s-a dovedit a fi o alegere excelentă pentru aprecierea calităților rutiere ale modelelor participante. Testele off-road au avut loc pe două trasee de munte amenajate în jurul comunei Lerești. Locația a oferit toate ingredientele necesare evaluării în teren accidentat a mașinilor, membrii juriului având la dispoziție secțiuni cu noroi, piatră, zone pentru încrucișarea punților, urcări și coborâri abrupte, macadam.

Pentru a fi eligibile în această competiţie, modelele prezente au intrat în vânzare în România în primul semestru al anului 2018. Toate modelele din concurs au avut echiparea pe care fabricantul a omologat-o pentru utilizarea rutieră obişnuită, nefiind permise îmbunatăţiri ale motorului, transmisiei, trenului de rulare sau caroseriei, inclusiv în privința pneurilor, mașinile au fost echipate standard.

Dacia Duster a fost desmenat este „Cel mai 4×4 SUV” din România, în timp ce categoria SUV Premium a fost adjudecată de Jaguar E-Pace. Jeep Renegade a fost ales „Cel mai 4×4 off-road” din România, iar Mercedes X-Class a câștigat categoria pick-up.


Ultimele stiri
Adolescent din Bihor, abuzat de mamă timp de doi ani. Judecătoria Beiuş a respins arestarea preventivă a femeii

„Metafora” transformă Palatul Culturii într-un labirint vizual, Grădinile Palas devin cinema în aer liber la Romanian Creative Week…

Presiuni pentru semnarea contractelor prin programul SAFE pentru creșterea artificială a prețurilor. Radu Miruță: „nu va funcționa” |…

Femeie rănită grav în Azuga, după ce a fost lovită de un stâlp prăbușit peste trotuar. Poliția a…

Summitul B9. Corespondență specială a Europa FM. Liderii europeni, discuții informale pe holurile Palatului Cotroceni. Care sunt mizele…

800 de angajați ai STB, disponibilizați. Ciprian Ciucu: „Nu vizează șoferii, vatmanii și muncitorii”. Ce spune despre scumpirea…

Volodimir Zelenski, la Summitul B9: „Trebuie să ne asigurăm că niciodată Rusia nu va mai putea să destabilizeze…

Copilul de cinci ani din Sibiu, dat dispărut luni, a fost găsit în viață | VIDEO

România în Direct. Summitul B9: Mai putem plăti Ucraina pentru pacea din Europa?

Salariul mediu, aproape de 6000 de lei. Domeniile în care se câștigă cel mai mult | AUDIO