Confidenţialitate


Psihologia Relațiilor, cu Gáspár György | Relația cu emoțiile noastre | AUDIO


Psihologia Relațiilor, cu Gáspár György | Relația cu emoțiile noastre | AUDIO

”Una dintre întrebările cheie cu care încep fiecare ședință de psihoterapie sună astfel – Cum te simți? sau Cum sunteți? – dacă e vorba despre un cuplu sau o familie. Iar răspunsul este invariabil scurt și aparent la obiect: Bine sau Nu suntem bine, dar deloc.

Având în vedere faptul că întrebarea mea este identică cu cea adresată de majoritatea oamenilor dragi, atunci când îi întâlnim sau le vorbim la telefon – ne-am aștepta ca interpelația Cum te simți? să fie cea mai ușoară din lume; dar realitatea vieții de zi cu zi, și experiența din cabinet, îmi arată că lucrurile nu stau nici pe departe în acest fel.

Ceea ce am observat este că – majoritatea oamenilor răspund cu Bine sau Nu sunt bine deoarece au o dificultate reală în a vorbi despre viața lor emoțională. Uneori nu avem nici măcar vocabularul necesar pentru a descrie ceea ce simțim sau cum suntem, suficient de în detaliu – iar potrivit studiilor din psihologia emoțiilor, trei sferturi dintre oameni nu reușesc să găsească prea ușor un cuvânt care să le descrie emoțiile. Iar când îl găsesc – de fapt folosesc acești termeni atât de comuni – sunt OK, sunt bine, sunt rău.

Psihologia relațiilor ne transmite că este perfect în regulă să ne simțim mai puțin confortabil sau de-a dreptul stânjeniți atunci când vine vorba de exprimarea emoțiilor noastre în prezența altor persoane. Asta se poate întâmpla și atunci când suntem cuprinși de emoții și sentimente plăcute sau pozitive; dar cel mai des se întâmplă atunci când trăirile noastre sunt neplăcute – atunci când ne întâlnim cu emoțiile de neliniște, anxietate, deprimare, furie, frustrare sau rușine, cu alte cuvinte – cu tot ce trăim, mult mai intens, de când cu pandemia de covid 19 și toate pierderile sau schimbările pe care adaptarea continuă să le impună”, a explicat Gáspár György la începutul întîlnirii de luni seara, de pe frecvențele Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Luni seara, de la ora 20, pe frecvențele Europa FM avem întâlnire, la Psihologia Relațiilor, cu psihologul Gáspár György, care răspunde întrebărilor primite de la voi prin WhatsApp la 0728.111.222 și discută despre subiectele sensibile care apar în viețile noastre.

FOTO: Kelly Sikkema / Unsplash


Ultimele stiri
A fost publicată lista oficială a celor 23 de jucători care fac parte din lotul României pentru meciul…

Israelul i-a scos temporar de pe lista țintelor sale pe ministrul iranian de externe și pe președintele Parlamentului…

Meta și Google, găsite vinovate în procesul privind dependența tinerilor de rețelele sociale | AUDIO

Biletele de avion s-au scumpit de până la cinci ori în ultima lună din cauza creșterii prețului combustibilului…

Nu este o problemă în privința stocurilor de medicamente, dă asigurări ministrul Sănătății: „Cer apel la calm din…

Atenție la medicamentele vândute online: jumătate dintre acestea sunt false și pot afecta sănătatea, avertizează Organizația de Sterilizare…

Primarul general Ciprian Ciucu vrea comasarea unor instituții într-o singură structură care „să pună spațiul public la punct”.…

Galați: Jaf la Primăria din comuna Ivești. Hoții au tăiat cabluri, au distrus sistemul de supraveghere și au…

CCR a respins sesizările AUR cu privire la bugetul de stat pentru 2026 și bugetul asigurărilor sociale de…

Sondaj: Peste 40% dintre cetățenii Republicii Moldova ar vota pentru unirea cu România. Procentul celor care își exprimă…