Confidenţialitate


PSG și Bayern Munchen, primele calificate în optimile Ligii Campionilor


PSG și Bayern Munchen, primele calificate în optimile Ligii Campionilor

Paris Saint Germain a zdrobit-o pe Anderlecht Bruxelles cu 5-0. Verratti a deschis scorul iar Neymar a făcut 2-0 la ultima fază a primei reprize. După pauză fundașul stânga Kurzawa a reușit un hattrick. Chipciu a rămas pe banca de rezerve a belgienilor iar Nicușor Stanciu a intrat în minutul 79. În aceeași grupă, Bayern Munchen, fără golgheterul Lewandovski, accidentat, s-a impus cu 2-1 în deplasare la Celtic Glasgow și nu mai poate pierde locul al doilea. Paris Saint Germain are maximum de puncte, nu a primit gol în 4 etape și a înscris de 17 ori.
Și Manchester United are 12 puncte dar încă nu este calificată matematic. Aseară a învins-o cu 2-0 pe Benfica Lisabona în timp ce FC Basel a pierdut pe teren propriu, 1-2 cu CSKA Moscova după ce etapa trecută câștigase în Rusia.
Surpriza serii a venit de la Madrid unde Atletico a remizat 1-1 cu Qarabag Agdam, care a blocat și în Azerbaidjan echipa lui Simeone, a fost atunci 0-0. Acum, spaniolul Michel a deschis scorul pentru azeri în minutul 40. Thomas a egalat în debutul reprizei secunde și Qarabag a rămas în 10 din minutul 59 dar Atletico nu a reușit să mai înscrie. Finalista Ligii Campionilor în 2014 și 2016 are șanse infime să iasă din grupă. AS Roma a învins-o cu 3-0 pe Chelsea, gol spectaculos marcat în primul minut de El Shaarawy, care a reușit apoi dubla. Roma are 8 puncte, Chelsea 7, Atletico 3 iar Qarabag două puncte.
În grupa D, Olympiakos Pireu a scăpat fără să primească gol de la FC Barcelona, 0-0 iar fosta adversară a FCSB, Sporting Lisabona a condus-o pe Juventus până în minutul 79 când Higuain a egalat, 1-1. Barcelona are 10 puncte, Juve 7 iar Sporting 4.
Diseară se vor disputa celelalte 8 meciuri ale rundei – cele mai interesante sunt Napoli – Manchester City și Tottenham – Real Madrid.


Ultimele stiri
A început vaccinarea oilor. Sunt vizate mai întâi zonele unde au fost focare de variolă

Armenii din Constanța au, de-acum, un centru cultural propriu | AUDIO

Gorj: 72.000 lei despăgubire pentru un pensionar care și-a plătit singur intervenția chirurgicală

SUA autorizează insulina care se administrează o dată pe săptămână pentru copiii cu diabet de tip2

Alegeri în Serbia: Va fi îndepărtat de la putere, după 12 ani, partidul lui Alexander Vucic?

Bulgarii își aleg președintele. Favorită este o femeie, fostă jurnalistă

Ministerul Sănătății: Săptămâna viitoare farmaciile vor primi o nouă tranșă de vaccin antigripal

Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Armatei: „Armata este instituția în care românii au cea mai mare încredere”.…

Un bărbat a intrat în sediul Poliției Alba Iulia cu o armă și o grenadă de airsoft. I-a…

Noi manifestații violente în Franța. Peste 400.000 de oameni au ieșit în stradă. Au fost proteste și în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează