Confidenţialitate


PSD Vaslui organizează o contramanifestație de susținere a Guvernului. Lider PSD: Vom răspunde cu ”dinte pentru dinte”


PSD Vaslui organizează o contramanifestație de susținere a Guvernului. Lider PSD: Vom răspunde cu ”dinte pentru dinte”

PSD organizează la Vaslui, începând de luni, manifestaţii de susţinere a actualului Guvern.

Potrivit liderilor social democrați, acţiunea ar putea fi extinsă ulterior în toate oraşele şi comunele din județ.

Vom răspunde cu ”dinte pentru dinte””, a declarat șeful filialei PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.

Prima acțiune organizată de PSD va fi o debatere publică, în sala de spectacole a Casei de Cultură ”C. Tănase” Vaslui. Întâlnirea este programată luni seară.

Tema dezbaterii face referire la ”respectarea legislaţiei statului de drept şi a rezultatului alegerilor”.

La acţiune sunt aşteptaţi, pe lângă membrii de partid, şi reprezentanţi ai societăţii civile şi persoanalităţi locale.

Două zile mai târziu, liderii PSD Vaslui vor desfăşura o manifestaţie în Piaţa Civică din Vaslui pentru a vedea dacă ”oamenii îşi menţin aprobarea pentru programul PSD şi aliaţii care au constituit majoritatea parlamentară”.

Liderul local al PSD, Dumitru Buzatu, a declarat că social democrații nu doresc să se confrunte cu nimeni, ci doar să fie respectat votul alegătorilor de la scrutinul din 11 decembrie.

”Nu suntem dispuşi să acceptăm manipularea. Vom răspunde cu ”dinte pentru dinte””, a mai declarat, preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.

El este cel care săptămâna trecută a afirmat că va susţine în partid ideea menţinerii actualului guvern. Liderul social-democraţilor vasluieni a afirmat că el face parte din „aripa talibană” a PSD şi că nu-l interesează „nici măcar 100.000 de răgălii adunate de undeva”.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează