Confidenţialitate


PSD ia în calcul două zile de vot pentru referendumul de modificare a Constituţiei


PSD ia în calcul două zile de vot pentru referendumul de modificare a Constituţiei

Legea Referendumului ar trebui schimbată pentru ca planurile unor lideri PSD să poată fi puse în practică. În prezent, legea referendumului prevede că “cetăţenii sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută în Constituţie, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţa publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului”.

Potrivit unor surse apropiate liderilor PSD, după cum a aflat corespondentul Europa FM Cristian Citre, se dorește această modificare de teama unei prezențe reduse la vot, ceea ce ar invalida procesul de modificare a Constituției României. Modificarea la Legea Referendumului s-ar putea face printr-o ordonanță de urgență a Guvernului.

Plenul Senatului, în calitate de for decizional, a votat marți proiectul legislativ care îşi propune revizuirea articolului 48 din Consituţia României, care să prevadă că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie.

Conducerea PSD a decis, pe 1 septembrie, că referendumul pentru redefinirea noţiunii de căsătorie în Constituţia României va avea loc pe 7 octombrie.

Curtea Constituţională va discuta în 17 septembrie proiectul legislativ de revizuire a Constituţiei adoptat marţi de Senat, în calitate de for decizional, şi care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, nu ”între soți”, cum este textul din prezent.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează