Confidenţialitate


PSD devansează calendarul demiterii lui Grindeanu: Parlamentul, convocat duminică pentru citirea moţiunii de cenzură


PSD devansează calendarul demiterii lui Grindeanu: Parlamentul, convocat duminică pentru citirea moţiunii de cenzură

Partidul Social Democrat transmite că Sorin Grindeanu şi Victor Ponta nu reprezintă partidul în “tentativa de preluare prin forţă a puterii executive a statului”, fiind o acţiune ilegală şi neconstituţională.

Prin urmare, PSD vrea ca moţiunea de cenzură să fie citită în plenul reunit al Parlamentului duminică, urmând să fie convocat un plen reunit al celor două Camere, a anunţat senatorul PSD Mihai Fifor.

Mihai Fifor spune că PSD nu mai poate aştepta şi “asista impasibil” la acţiunile lui Sorin Grindeanu şi Victor Ponta.

Pentru ca o moţiune de cenzură să treacă este nevoie de 233 de voturi în plenul reunit al Parlamentului, iar PSD şi ALDE au împreună 247 de parlamentari, nefiind astfel nevoie de susţinere din partea altor grupuri.

Potrivit Constituţiei, retragerea încrederii acordate guvernului se face prin adoptarea unei moţiuni de cenzură în plenul reunit al Parlamentului, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

După depunerea moţiunii de cenzură, ea trebuie citită în plenul comun al Parlamentului în cel mult 5 zile, iar dezbaterea şi votul trebuie să aibă loc cel târziu la trei zile după aceea.

 


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează