Confidenţialitate


PSD a făcut primul pas pentru impunerea creșterii pensiilor cu 40% | AUDIO


PSD a făcut primul pas pentru impunerea creșterii pensiilor cu 40% | AUDIO

Ordonanța de Urgență privind rectificarea bugetului de stat, actul normativ care prevede majorarea pensiilor cu 14% de la 1 septembrie, nu cu 40% așa cum era stabilit în legea adoptată pe vremea când PSD era la guvernare, a fost modificată în comisiile de muncă ale Parlamentului.

Astfel, la propunerea PSD, a fost abrogat articolul 42 al ordonanței, cel care prevedea majorarea cu 14%.

O altă modificare, tot la propunerea PSD, a fost majorarea salariilor profesorilor începând de anul acesta, nu de la 1 septembrie anul viitor, așa cum a stabilit Guvernul PNL.

Nu s-a înregistrat niciun vot împotriva acestor două propuneri ale social-democraților, senatorii și deputații de la PNL, USR și PMP, partide care se opun majorărilor argumentând că nu sunt bani la buget, abținându-se când au fost întrebați cum se pronunță.

Decizia comisiilor de muncă va trebui confirmată și în comisiile de buget ale Parlamentului, înainte de a ajunge în plenul reunit pentru votul final.

Partidele care susțin aceste majorări, atât a pensiilor, cât și a salariilor profesorilor, adică PSD, Pro România, UDMR și ALDE, au majoritatea în Parlament.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Cristian Citre 

Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu