Confidenţialitate


Protestul mut al studenților de la Facultatea de Drept, împotriva Legilor Justiției – GALERIE FOTO


Protestul mut al studenților de la Facultatea de Drept, împotriva Legilor Justiției – GALERIE FOTO

Tăcere apăsătoare, dar cu mult înțeles, miercuri, la Facultatea de Drept din București. Viitorii avocați, magistrați, judecători ;i procurori au ieșit cu Constituția României pe trepte și spun că sunt desființați ca profesie.

La ora 13, pe treptele facultății a avut loc un protest mut al studenților, surprins în imagini de fotograful Octav Drăgan, pentru www.europafm.ro.

Acțiunea este organizată de Asociaţia Studenţilor în Drept care îi cheamă pe tineri la o “manifestare mută”, după modelul şi în susţinerea acţiunilor judecătorilor, procurorilor şi ale auditorilor de justiţie, de condamnare a iniţiativelor de modificare a legislaţiei penale.

Potrivit studeților, toate aceste modificări aduc atingere statului de drept și supremaţiei Constituţiei României.

“Cu toţii cunoaştem iniţiativele aflate în Parlament pentru modificarea legilor justiţiei şi a Codurilor Penale. De altfel, credem că efectele negative irecuperabile pe care mare parte din aceste schimbări le-ar produce sunt de netăgăduit. Diferite voci din spaţiul public aşteaptă reacţia studenţilor de la Drept, care ar fi loviţi în mod direct de aceste măsuri mai mult decât alte categorii sociale”, se arată în comunicatul Asociaţiei Studenţilor în Drept. ‍‍‍‍‍‍ ‍‍‍‍‍‍‍‍ ‍‍

La rândul său, Alianţa Naţională a Asociaţiilor Studenţeşti din România a anunţat că se alătură protestelor de stradă.


Ultimele stiri
Politico: Țările UE iau în calcul cinci variante pentru a gestiona o eventuală victoria lui Viktor Orbán la…

DEȘTEPTAREA: ANAF a depășit 1 milion de accesări pentru platforma de licitații online. Ferrari și ceasuri Rolex, scoase…

Transport public gratuit la Brașov în fiecare vineri, începând cu 3 aprilie | AUDIO

Germania: Copiii de 14 ani nu vor mai avea voie să consume bere și vin, nici măcar sub…

Rezultatele înregistrate la simularea Evaluării Naționale 2026: o treime dintre elevi au obținut note sub cinci la Limba…

Iranul vrea să impună taxe de tranzit navelor care trec prin strâmtoarea Ormuz | AUDIO

Iranul a atacat un petrolier kuweitian în Dubai. Nu au fost raportate victime

Acciza la carburanți ar putea fi redusă, în primă etapă, doar la motorină, anunță premierul Ilie Bolojan: „Trebuie…

Premierul Ilie Bolojan: În condițiile în care criza din Golf continuă, vom avea o ușoară creștere a inflației…

Nicușor Dan exclude varianta unui guvern fără PSD: Nu cred că este o soluție potrivită pentru momentele pe…