Confidenţialitate


Protestul florăreselor: “Ne naștem cu flori, trăim cu flori, murim cu flori!”


Protestul florăreselor: “Ne naștem cu flori, trăim cu flori, murim cu flori!”

Puțin după ora 10, câteva zeci de florărese, împreună cu soții sau copiii lor, au plecat din Piața Universității spre Primăria Capitalei.

Un convoi vesel și colorat, cu flori și pancarte, a traversat Bulevardul Elisabeta.

“Bunica mea a fost florăreasă la curtea Regelui Carol! – îmi spune o florăreasă. Și mama mea a vândut flori. Și eu … de la 7 ani! Nici nu m-am dus la școală, că mama a făcut 10 copii. Asta e meserie din mamă-n fiu. Adică din mamă în fiică! Uite, mi-am adus și nepoatele cu mine!”

Fetițele, de vreo 8-9 ani, țineau în mână flori.

– Și voi vindeți flori? – le întreb.
– Da. În vacanță și sâmbăta și duminica. Mergem la florărie și o ajutăm pe mama.
– Ce flori vă plac?
– Trandafirii – îmi spune una dintre fetițe.
– Și mie tot trandafirii – spune și cealaltă.
– Dar ce înseamnă să fii florăreasă?
– Păi, e frumos, că suntem înconjurate doar de flori.

Glasul fetelor e acoperit de vuvuzele, fluiere și scandări: Meseria noastră, e cea mai frumoasă! Meseria noastră, e cea mai frumoasă!

“Firea trebuie să știe că noi am votat-o cu gândul la un viitor mai bun. Și … ea acum vrea să ne ia chiocurile? Până și Ceaușescu ne-a lăsat să vindem flori!  Iar din chioșcurile alea mâncăm toată familia. Ce ne facem fără flori? Că noi altceva nu știm să facem. Și asta e meserie veche, de peste 100 de ani!” – îmi spune o florăreasă care flutură în aer un buchet de narcise galbene.

Și vocea ei e acoperită de scandări.

“Firea, nu uita: noi am fost de partea ta!” “Firea, nu uita: noi am fost de partea ta!”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Florarii sunt nemulţumiţi că primăriile de sector nu le mai eliberează autorizaţii de funcţionare.

Multe florării funcționează în semilegalitate de mai bine de un an.

Numai că acum, primăriile lucrează la un regulament pentru comerţul cu flori în Bucureşti și până când acesta nu va fi gata nu mai eliberează nici un aviz și nici o autorizație de funcționare.
Așa că florarii se tem că locurile lor de muncă – pentru mulți singura sursă de întreținere a familiei – ar putea să dispară odată cu chioșcurile în care vând flori.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Reprezentanţii Asociaţiei Florarilor şi Meseriilor Tradiţionale au discutat cu o parte dintre consilierii primarului general și, după mai bine de o oră de discuții, au venit cu un mesaj.

Mai exact, cu promisiunea că – săptămâna viitoare, miercuri – Primăria Capitalei îi va invita la o discuție cu primarii celor 6 sectoare și vor stabili împreună cum e mai bine să se vândă florile în București.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Aflată într-un alt colț al Capitalei, primarul general, Gabriela Firea a spus, la rândul său:

“Primăria Generală a Capitalei nu are atribuţii în ceea ce priveşte avizele pe care le solicită asociaţia de florari. Primăriile de sector elaborează şi eliberează aceste avize. Am înţeles că există un dialog între Asociaţiile de florari şi primăriile de sector, deci nu sunt sincope, nu sunt dificultăţi. În cursul zilei de ieri (luni, n.r.), totuşi, consilierii primarului general au primit o delegaţie a asociaţiilor de florari, tocmai pentru a demonstra încă o dată că suntem deschişi dialogului, ascultăm toate problemele comunităţii, dar nu Primăria Capitalei eliberează aceste avize necesare. Şi nu cred că ei v-au spus că au vreo dificultate în relaţia cu Primăria Capitalei, dimpotrivă, am citit declaraţii în presă că asociaţiile de florari afirmă adevărul, realitatea, că au o relaţie foarte bună cu Primăria Capitalei”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.


Ultimele stiri
Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează