Confidenţialitate


Proteste masive față de despăduririle abuzive, în București și în mai multe orașe din țară


Proteste masive față de despăduririle abuzive, în București și în mai multe orașe din țară

În Capitală, și-au anunțat prezența sâmbătă în jur de 9.000 de persoane. Punctul de întâlnire era intrarea Charles de Gaulle a Parcului Herăstrău, începând cu ora 16. De acolo, participanții au fost invitați la “o plimbare” pe traseul Piața Victoriei, Buzești, bulevardul Știrbei Vodă, Cotroceni, Parcul Izvor și Ministerul Mediului.

La Cluj, protestul a avut loc în Piața Unirii,  unde erau așteptate circa 3.500 de persoane.

Oamenii care și-au anunțat prezența la proteste sunt revoltați de faptul că, în numai câțiva ani, România a rămas cu mai puțin de jumătate din suprafața împădurită pe care o avea în 1989. Situația este cu atât mai gravă cu cât aici există jumatate din suprafața totală de pădure virgina din Uniunea Europeana. Protestatarii acuză clasa politică de complicitate cu beneficiarii despăduririlor abuzive, în acest sens fiind enumerați Viorel Hrebenciuc, Ilie Sarbu, Dan Șova, Paul Lambrino sau Tudor Chiuariu, implicați în dosare penale care privesc retrocedări ilegale de păduri.

Scandalul s-a amplificat dupa ce pe 27 aprilie un ONG de mediu a dat publicității filmări din care reiese că reprezentanții companiei Holzindustrie Schweighofer ar accepta cu bună știință să folosească  și ar recompensa lemnul tăiat ilegal din pădurile din România. A pus paie pe foc președintele Klaus Iohannis , atunci când a cerut reexaminarea Codului Silvic în Parlament. Societatea civilă l-a bănuit că a făcut-o pentru a ajuta firma austriacă, întrucât Codul Silvic impune o limită de 30% oricărei companii în procesarea unei specii de arbori  din România.  Atunci, Holzindustrie Schweighofer a amenințat cu deteriorarea relațiilor comerciale dintre Austria și România dacă această plafonare nu este eliminată din lege. Firma a anunţat ulterior că îndeplinește toate cerințele legale impuse de statul român si că nu prelucrează lemn care nu are documente legale de proveniență.

La bilanțul celor 100 de zile de activitate, Klaus Iohannis a negat orice legatură cu firma austriacă

 

 


Ultimele stiri
Adolescent din Bihor, abuzat de mamă timp de doi ani. Judecătoria Beiuş a respins arestarea preventivă a femeii…

„Metafora” transformă Palatul Culturii într-un labirint vizual, Grădinile Palas devin cinema în aer liber la Romanian Creative Week…

Presiuni pentru semnarea contractelor prin programul SAFE pentru creșterea artificială a prețurilor. Radu Miruță: „nu va funcționa” |…

Femeie rănită grav în Azuga, după ce a fost lovită de un stâlp prăbușit peste trotuar. Poliția a…

Summitul B9. Corespondență specială a Europa FM. Liderii europeni, discuții informale pe holurile Palatului Cotroceni. Care sunt mizele…

800 de angajați ai STB, disponibilizați. Ciprian Ciucu: „Nu vizează șoferii, vatmanii și muncitorii”. Ce spune despre scumpirea…

Volodimir Zelenski, la Summitul B9: „Trebuie să ne asigurăm că niciodată Rusia nu va mai putea să destabilizeze…

Copilul de cinci ani din Sibiu, dat dispărut luni, a fost găsit în viață | VIDEO

România în Direct. Summitul B9: Mai putem plăti Ucraina pentru pacea din Europa?

Salariul mediu, aproape de 6000 de lei. Domeniile în care se câștigă cel mai mult | AUDIO