Confidenţialitate


Protest : Sute de persoane îngrijorate că viața le este pusă în pericol din cauza urşilor


Protest : Sute de persoane îngrijorate că viața le este pusă în pericol din cauza urşilor

Aproximativ 500 de persoane din judeţele Braşov, Covasna, Harghita şi Mureş, între care primari, dar şi preşedinţii consiliilor judeţene, s-au adunat, miercuri, în faţa sediului Ministerului Mediului, pentru a atrage atenţia asupra situaţiei provocate de suprapopularea urşilor în aceste judeţe. Protestatarii – care bat în tobe şi cântă la trompete – susţin că, în aceste condiţii, sunt puse în pericol vieţile oamenilor.

Protestatarii au tobe şi trompete, precum şi pancarte cu mesaje precum “Ursul în pădure, nu la noi în şură”, “Cu ursul nu-i de joaca #periculos”, “Asta nu-i ursărie”.

Oamenii spun că nu mai pot trăi liniştiţi, în condiţiile în care urşii au început să îi atace, încă din urmă cu patru ani. În Covasna, într-un singur an s-au înregistrat 200 de cazuri în care urşii au provocat pagugube materiale, potrivit acestora.

La rândul lor, primarii şi preşedinţii din aceste judeţe susţin că situaţia ar trebui rezolvată de către reprezentanţii Ministerului Mediului.

O delegaţie formată din reprezentanţi ai protestatarilor, condusă de preşedinţii Consiliilor Judeţene Harghita şi Covasna, Borboly Csaba, şi respectiv Tamás Sándor, a intrat la discuţii cu ministrul Mediului pentru a cere introducerea cotelor anuale pentru numărul de colectare a urşilor şi soluţionarea problemei.


Ultimele stiri
Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO

Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO