Confidenţialitate


Protest Declic în fața sediului Poliției Române față de lipsa de măsuri eficiente privind cazurile de femicid: „Trebuie transmis un mesaj către ceilalți șefi ai Poliției din România” | AUDIO


Protest Declic în fața sediului Poliției Române față de lipsa de măsuri eficiente privind cazurile de femicid: „Trebuie transmis un mesaj către ceilalți șefi ai Poliției din România” | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Declic cere demiterea șefului Poliției Prahova după cazul de luna trecută din localitatea Lipănești unde o tânără de 22 de ani a fost ucisă cu toporul de partenereul său.  Organizația anunță joi, 17 iulie, de la ora 13:00, un protest în fața Inspectoratulului General al Poliției Române (IGPR). Reprezentanții ONG-ului reclamă că potrivit informațiilor apărute în spațiul public, victima semnalase agresiunile repetate la care era supusă, însă autoritățile nu au luat măsuri eficiente pentru a preveni crima.

Până în prezent, nicio persoană din conducerea Poliției Prahova nu a fost sancționată.

Antoniu Bumb, coordonator al campaniei Declic: „Lipsa oricărei sancțiuni transmite un semnal periculos, că și alți polițiști pot ignora violențele domestice”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Problema este că polițiștii din localitate știau cazul, știau că această femeie era agresată în mod frecvent, știau că era în pericol și totuși nu au făcut nimic care să prevină acest omor. Conform declarațiilor unor vecini, chiar au dus-o înapoi la agresor. Lipsa oricărei sancțiuni transmite un semnal periculos, că și alți polițiști pot ignora violențele domestice fără să fie consecințe. Victimele pot continua să fie abandonate chiar de instituțiile care ar trebui să le protejeze”, a precizat Antoniu Bumb, coordonator al campaniei Declic.

În cadrul acțiunii de astăzi, comunitatea Declic va depune la IGPR o petiție semnată de peste 26.000 de cetățeni.

ONG-ul trage un semnal de alarmă privind cazurile de femicid din ultima perioadă, inclusiv tragedia de la Mureș unde o femeie a fost găsită incendiată în propria locuință. Principalul suspect este fostul partener care este căutat de 7 zile și este pe lista pe lista „Most Wanted” a Poliției Române, adică printre cei mai căutați suspecți din România.

Antoniu Bumb: „Trebuie transmis un mesaj către ceilalți șefi ai Poliției din România”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„30 de femei au murit anul acesta, au fost ucise de partenerii lor. Ceea ce încercăm noi să facem astăzi la IGPR este să arătăm că nu putem uita, că trebuie transmis un mesaj către ceilalți șefi ai Poliției din România. Că dacă lucruri de o asemenea gravitate se întâmplă în județul pe care îl au în grijă, pot răspunde cu funcția”, a mai spus Antoniu Bumb.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează