Confidenţialitate


Propaganda rusă, dusă la extrem. Un prezentator vorbește despre transformarea Marii Britanii într-un „deșert radioactiv” | AUDIO


Propaganda rusă, dusă la extrem. Un prezentator vorbește despre transformarea Marii Britanii într-un „deșert radioactiv” | AUDIO

Noi amenințări lansate de Rusia, de această dată, la adresa Marii Britanii. La televiziunea de stat din Moscova, un prezentator considerat „cel mai toxic propagandist al Kremlinului”, a vorbit despre transformarea Marii Britanii într-un „deșert radioactiv” și scufundarea „pentru totdeauna” a Insulelor Britanice.

O analiză realizată de cotidianul britanic „The Times” arată cum Kremlinul a alocat sume impresionante pentru propagandă și că în ultima vreme li se transmite telespectatorilor ruși că trebuie să accepte un război nuclear.

Prezentatorul rus Dmitri Kiseliov amenința, duminică seară, la postul Rossia 1 că Marea Britanie, cel mai puternic susținător al Ucrainei, poate fi transformată într-un „desert radioactiv”.

„O altă opțiune este de a arunca Marea Britanie în adâncimile mării folosind vehiculul subacvatic fără pilot Poseidon al Rusiei”.

Prezentând o ilustrație, prezentatorul poreclit „cel mai toxic propagandist al Kremlinului” a spus că Poseidonul rusesc „se apropie de țintă la o adâncime de un kilometru și o viteză de 200 de kilometri pe oră”.

„Nu există niciun mod de a opri această dronă subacvatică (…) Explozia acestei torpile termonucleare în dreptul coastei Marii Britanii va cauza un val tsunami gigantic de până la 500 de metri înălțime”.

De când Vladimir Putin a decis plasarea în alertă maximă a dispozitivelor nucleare, la 27 februarie, televiziunile din Rusia transmit mesaje pentru ca populația să accepte și chiar să suțină un asemenea atac, arată o analiză publicată de cotidianul britanic „The Times”.

„Era doar o seară ca oricare alta la televiziunea de stat rusă când Margarita Simonyan, șefa postului media RT, susținut de Kremlin, a declarat cu dezinvoltură că, dacă președintele Vladimir Putin ar decide că este necesar un război nuclear cu NATO, ea l-ar accepta”, arată analiza „The Times”.

La posuturile TV sunt invitați pentru analize-maraton experți favorabili Kremlinului. Într-un program de știri, la Channel one, singura pauză se face pentru un scurt program pe teme de sănătate și un serial de teatru despre crearea bombei atomice. Situație similară la Rossia 1.

Între propagandiști, Olga Skabeyeva, gazda emisiunii de actualități 60 Minutes de pe Rossiya 1. De la începutul războiului, durata emisiunii sale zilnice a fost extinsă la 90 de minute, fără să fie redenumită.

Prezența sa pe ecran este ilustrată astfel: „se situează undeva între Hannibal Lecter și Vrăjitoarea cea rea din Ves”, „păpușa de fier” a lui Putin.

În timpul emisiunii, prezentatoarea cere Rusiei să desfășoare o operațiune specială pentru a „demilitariza” NATO. Iată o declarație: „Dumnezeu este cu noi. Iar cu Ucraina diavolul”.

Când Evgheni Popov, soțul și co-prezentatorul ei, a avertizat că nu va mai rămâne nimeni în viață pe planetă după un război nuclear, Skabeyeva, în vârstă de 37 de ani, a zâmbit și a spus: „Vom începe de la zero”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Captură YouTube / Nexta


Ultimele stiri
Trenuri anulate și trasee modificate între Oltenia și Ardeal, timp de o lună. Se efectuează lucrări în gara…

Cristian Tudor Popescu: „Zice președintele că alegerile anticipate ar înrăutăți și mai mult situația economică a țării. Ar…

SUA: Christa Pike, femeia condamnată la moarte pentru uciderea unei colege în 1996, a supraviețuit injecțiilor letale administrate

Acciza redusă la motorină se menține până pe 15 octombrie | AUDIO

Alexandru Munteanu, vicepreședintele USR Dâmbovița, reținut de DIICOT în dosarul implicării în exporturi ilegale către Belarus | AUDIO

Nicuşor Dan: O prezenţă AUR la guvernare ar afecta relaţia României cu partenerii | AUDIO

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Nicușor, mai tare decât nea Nicu

De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează