Confidenţialitate


Proiectul de lege privind starea de alertă, modificat în Comisia juridică a Senatului


Proiectul de lege privind starea de alertă, modificat în Comisia juridică a Senatului

Proiectul de lege privind instituirea stării de alertă primit, în urmă cu puțin timp, raport de admitere din partea Comisiei juridice a Senatului și a fost transmis plenului, care s-a întrunit deja în ședință. Proiectul guvernului a fost însă modificat masiv de senatorii juriști.

Una dintre modificările esențiale aduse proiectului de lege este că impunerea stării de alertă va trebui să fie încuviințată de Parlament. Amendamentul a fost propus de senatorul PSD Șerban Nicolae.

Potrivit acestuia:

– Când starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul țării, măsura se supune încuviințării Parlamentului. Parlamentul se pronunță în ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului, în termen de trei zile de la data solicitării de încuviințare. Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviințare, starea de alertă încetează de îndată. Dispozițiile prezentului alineat se aplică în mod corespunzător și în cazul prelungirii stării de alertă.

De asemenea, tot în Comisia juridică a Senatului a fost eliminat întregul capitol 3 al proiectului de lege, secțiune care modifica OUG 21/2004 – actul normativ care, în prezent, reglementează starea de alertă.

Cel mai probabil, proiectul de lege va fi aprobat astăzi și de plenul Senatului, urmând ca mâine să treacă și prin dezbaterile și votul Camerei Deputaților care este forul decizional.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu