Confidenţialitate


Proiectul de eliminare a pensiilor speciale ajunge astăzi, la votul final, în plenul Camerei Deputaților


Proiectul de eliminare a pensiilor speciale ajunge astăzi, la votul final, în plenul Camerei Deputaților

Dacă legea va fi adoptată, nu vor mai primi pensii speciale – printre alții – parlamentarii, judecătorii și grefierii.

Indemnizațiile speciale nu au fost eliminate în cazul militarilor și polițiștilor.

Pe lista de excepții vor fi și adăugate indemnizațiile speciale pentru sportivi și personalități.

Au existat două proiecte de eliminare a pensiilor – unul PNL și altul USR. În urma dezbaterilor din Comisia de specialitate raportul favorabil a fost dat pentru propunerea PNL.

Proiectul PNL are în vedere eliminarea pensiilor de serviciu pentru mai multe categorii, printre care: deputaţi şi senatori, judecători şi procurori dar și personalul auxiliar de specialitare al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor.

Nu ar mai urma să benefixieze de pensii speciale nici funcţionarii publici cu statul special, funcţionarii publici parlamentari, membri corpului diplomatic şi consular al României și membri Curţii Constituţionale şi a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România.

Din proiect va fi eliminat amendamentul PSD care viza sportivii și personalitățile României – a anunțat președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

Aceste două categorii vor fi adăugate la lista de excepții de la eliminarea pensiilor speciale.

Dacă proiectul PNL nu va fi adoptat în plenul Camerei Deputaților, Guvernul își va asuma răspunderea pentru eliminarea pensiilor speciale – au anunțat liberalii.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Armatei: „Armata este instituția în care românii au cea mai mare încredere”.…

Un bărbat a intrat în sediul Poliției Alba Iulia cu o armă și o grenadă de airsoft. I-a…

Noi manifestații violente în Franța. Peste 400.000 de oameni au ieșit în stradă. Au fost proteste și în…

Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează