Confidenţialitate


Proiectele de legi ale Educației, ținute ascunse. Jurnalist Edupedu: „Vedem o secretizare inexplicabilă pentru secolul în care trăim” | AUDIO


Proiectele de legi ale Educației, ținute ascunse. Jurnalist Edupedu: „Vedem o secretizare inexplicabilă pentru secolul în care trăim” | AUDIO

Legile Educației, care cuprind schimbările pregătite în Învățământ, ținute ascunse de mai-marii din guvern. Ministrul Ligia Deca a stârnit un val de critici după ce a refuzat să prezinte proiectele noilor Legi ale Educației. Opoziția îi cere să le publice de urgență.

Decoamdată, au fost explicate doar într-o ședință a coaliției de guvernare.

Jurnalista Raluca Pantazi, de la site-ul specializat Edupedu.ro, a publicat o analiză privind situația proiectelor sub titlul „Minciunile Ligiei Deca. Cum ascunde un guvern pătat de acuzații de plagiat legile Educației”:

„Vedem o secretizare a proiectelor de legi ale Educației inexplicabilă pentru secolul în care trăim, pentru un ministru al Educației care vine de pe poziția de consilier prezidențial, coordonator al proiectului „România educată”, deci după atâția ani la proiectul transformat acum în lege, de ce nu este el public, să-l vadă părinții, să-l vadă profesorii? Cel mai important agent de schimbare în țara asta ei sunt, profesorii, să-l vadă copiii, să înțeleagă căror schimbări trebuie să se adapteze. Nu înțelegem de ce proiectele de legi ale Educației sunt ascunse de Ministerul Educației.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul Ligia Deca a spus că va face publice documentele când vor intra în proces de avizare la mai multe ministere, adică înainte de aprobarea în Guvern.

Sunt evitate dezbaterile, atrag atenția reprezentanții opoziției.

Potrivit Edupedu.ro, Guvernul ar urma să le aprobe cel târziu la 15 februarie urmând ca Parlamentul să le voteze până la 15 martie:

„Asta înseamnă că el nu va mai putea suferi nicio altă modificare, îl va aduce la cunoștința profesorilor în ultimul moment, îi va anunța să ia act de schimbările gândite de Ligia Deca și de alți experți care nu știm cine sunt. Noi am trimis solicitare de acum două luni la Ministerul Educației să vedem cine sunt experții a căror voce ministrul Educației le-a ascultat-o și le-a pus-o pe foaie, n-am aflat nici până acum. Nu știm cine sunt oamenii care dictează modul în care se va învăța în România în următorii, cât zicea președintele Iohannis, 30 de ani.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Opoziția și mai mulți experți în educație au criticat faptul că legile trebuie concepute într-un cabinet în care premierul și ministrul de Interne se confruntă cu grave acuzații de plagiat.

Cât despre persoanele desemnate să analizeze aceste legi, din partea partidelor aflate la guvernare, surse politice spun că acestea sunt Sorin Cîmpeanu, Monica Anisie și Marilen Pirtea din partea PNL, Mihnea Costoiu, Vasile Dîncu, Natalia Intotero, Florian Lixandru și Aura Danielescu de la PSD.

Foto: Shutterstock

Citește și: Părinții, nemulțumiți de schimbările ce privesc admiterea la liceu. Iulian Cristache: „Suntem conștienți că sistemul educațional și performanța se bazează pe o industrie paralelă numită meditație” | AUDIO


Ultimele stiri
Ciprian Ciucu rămâne sub control judiciar. Tribunalul București i-a respins contestația | AUDIO

De ce nasul „vede” uneori mai departe decât ochiul? Care e legătură dintre „mirosul de țară”, vreme, sol…

NATO trimite aeronave și drone suplimentare în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor | AUDIO

Piața Victoriei. Invitatul Mădălinei Dobrovolschi este Mircea Abrudean, președintele Senatului României

Iași: Droguri și trafic de minori într-un centru familial din Verșeni. Mai multe fete ar fi fost exploatate…

UE investighează posibila implicare a Rusiei în protestele violente din Franța | AUDIO

Guvernul Niculescu ar trebui să înființeze un Comitet de analiză a legilor justiției, consideră decanul Facultății de Drept…

Proteste și greve în Grecia, din cauza costului vieții. Studenții cer chirii mai mici și investiții în educație…

Ministerul Dezvoltării a lansat programul „START Reforma Administrativă”, care vizează comasarea voluntară a localităților mici. Alexandru Stoica: „În…

Hunedoara: 13 localități din mediul rural nu au medic de familie. Deficit de doctori și în orașele din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează