Confidenţialitate


Proiect Loteria Fiscala: 160 de persoane vor castiga lunar 1.200 de lei


Ministerul de Finanțe vine cu explicații legate de premiile acordate la loteria fiscală.

Instituția spune că românii se pot înscrie cu orice fel de bon – fără să conteze valoarea trecută pe acesta.

Cu alte cuvinte, pot participa chiar dacă au cumpărat o pâine de un leu.

Potrivit proiectului, în fiecare lună, 160 de persoane vor câștiga câte 1.200 de lei.

Ideea Ministerului de Finanțe referitoare la Loteria Fiscală este aplicată în alte țări de mai mult timp.

Potrivit hotnews.ro, în multe dintre dintre state este nevoie de o achizție de minimum 1 euro pentru a putea participa.

E drept însă că și premiile sunt mai mari. În Portugalia, de exemplu, se poate câștiga lunar câte o mașină de lux, în vreme ce la noi valoarea premiului este de 1.200 de lei – adică aproximativ 270 de euro.

Ministerul Finanțelor precizează că validarea înregistrarii bonurilor fiscale se face in mod automat, indiferent de valoarea bunului sau serviciului achizitionat. Așadar, românii pot participa la Loteria Fiscală, indiferent de ce cumpără pentru că, cităm, ‘nu trebuie eliminate persoanele cu venituri mici din categoria potențialilor participanți’.

Organizarea unei astfel de loterii, spun oficialii Ministerului de Finanțe, are rolul de a combate evaziunea fiscală.

Clienții vor cere bonul fiscal, iar comercianții vor fi nevoiți să înregistreze în contabilitate toate sumele încasate.

Potrivit calculelor hotnews.ro, pe parcursul unui an vor fi acordate premii în valoare de peste 2,3 milioane de lei.


Ultimele stiri
Denisa Voiculescu (ENGIE): „Energia nu mai este doar un cost operațional, ci un activ strategic” (P)

Dominic Fritz află azi decizia Înaltei Curți în dosarul privind conflictul de interese administrativ | AUDIO

SUA și Iranul au semnat, în Franța, un memorandum de încetare a focului. Care sunt prevederile documentului |…

Premierul desemnat depune astăzi la Parlament lista miniștrilor și programul de guvernare | AUDIO

USR anunță că nu va vota Guvernul Veștea: „Este o formulă profund antireformistă”

Premierul desemnat va depune la Parlament joi, 18 iunie, programul de guvernare și lista miniștrilor

Iulian Chifu, expert în securitate și relații internaționale: Rusia nu va opri războiul din Ucraina fără perspectiva unui…

Parlamentul European supune la vot o rezoluţie care condamnă „acţiunile provocatoare inacceptabile ale Rusiei” şi incursiunile de drone…

Proiectele care nu mai pot fi finalizate prin PNRR vor putea continua prin alte surse de finanțare. Camera…

PNL convoacă Consiliul Național Extraordinar pentru 19 iunie și propune organizarea Congresului Extraordinar pentru duminică