Confidenţialitate


Proiectul de lege privind interzicerea reclamelor la jocuri de noroc ar putea fi supus la vot în Camera Deputaților în săptămânile următoare | AUDIO


Proiectul de lege privind interzicerea reclamelor la jocuri de noroc ar putea fi supus la vot în Camera Deputaților în săptămânile următoare | AUDIO

Proiectul de lege care ar urma să intezică publicitatea stradală și audiovizuală pentru jocurile de noroc ar putea fi deblocat și votat în săptămânile următoare. Așa a promis președintele Camerei Deputaților.

Ca să pună presiune pe Parlament, asociația neguvernamentală „Declic” invită persoanele interesate să semneze o petiție în acest sens

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ce a făcut Republica Moldova în noiembrie 2021, se pregătește să facă abia acum România – interzicerea reclamelor la jocurile de noroc. Numai că proiectul…depus în noiembrie 2022, e ținut la sertar. Care e istoricul: În martie anul trecut, legea care interzicea toată publicitatea stradală și audiovizuală a fost modificată substanțial la Senat, la inițiativa Alinei Gorghiu. În loc să interzică total reclama, senatorii i-au permis să rămână aproape la fel de agresivă… arată organizația „Declic”. Acum, proiectul ar urma să primească votul final la Cameră. Dar… puterea se răfuiește cu opoziția.

Moșteanu Liviu Ionuț, deputat USR: „Liderul dumneavoastră a spus că industria rămâne cu bani dacă limităm publicitatea”

„Să spui că reglementarea care restricționează publicitatea nu face altceva decât să economisească firmele, societățile de păcănele din bani e altă fractură logică, pentru că cei de la USR au câteva legi prin care încearcă să diminueze publicitatea pentru această industrie. Mă întreb dacă ați făcut-o la comanda industriei, pentru că liderul dumneavoastră a spus că industria rămâne cu bani dacă limităm publicitatea”, a acuzat Moșteanu Liviu Ionuț, deputat USR.

Comunitaea „Declic” are deschisă, pe site-ul propriu, o petiție anti-reclame adresată președinților Camerei Deputaților și Senatului. Și de la putere, și din opoziție, parlamentarii spun că sunt revoltați de dramele prin care trec multe familii.

„Și sunt și oameni adulți. Eu am cunoscut la Constanța un caz în 2008, după ce a cheltuit la păcănele, la cazinou, în Constanța, lângă delfinariu și-a tras un glonte în cap după ce și-a vândut casa”, a mai spus Moșteanu Liviu Ionuț, deputat USR.

Tocmai a fost aprobată legea care interzice sălile de jocuri în localitățile cu o populație sub 15.000 de locuitori. Comunitatea „Declic” subliniază că e doar un prim pas, insuficient, drept urmare, invită persoanele interesate să semneze petiția anti-reclame – susținută până acum de 196.400 de persoane.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Femeia găsită moartă pe un câmp din apropierea A1 a fost identificată. Aceasta era dată dispărută încă de pe 6 martie | AUDIO


Ultimele stiri
Asta Film Festival și-a desemnat câștigătorii. Ediția de anul acesta a adus pe ecran peste 70 de documentare.

A început vaccinarea oilor. Sunt vizate mai întâi zonele unde au fost focare de variolă

Armenii din Constanța au, de-acum, un centru cultural propriu | AUDIO

Gorj: 72.000 lei despăgubire pentru un pensionar care și-a plătit singur intervenția chirurgicală

SUA autorizează insulina care se administrează o dată pe săptămână pentru copiii cu diabet de tip2

Alegeri în Serbia: Va fi îndepărtat de la putere, după 12 ani, partidul lui Alexander Vucic?

Bulgarii își aleg președintele. Favorită este o femeie, fostă jurnalistă

Ministerul Sănătății: Săptămâna viitoare farmaciile vor primi o nouă tranșă de vaccin antigripal

Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Armatei: „Armata este instituția în care românii au cea mai mare încredere”.…

Un bărbat a intrat în sediul Poliției Alba Iulia cu o armă și o grenadă de airsoft. I-a…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează