Confidenţialitate


Programul “Investeşte în tine”, discutat în primă lectură în Guvern


Programul “Investeşte în tine”, discutat în primă lectură în Guvern

Guvernul a discutat, în şedinţa de vineri, în primă lectură, un act normativ referitor la programul “Investeşte în tine”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

“A fost o primă lectură a unui act normativ privitor la programul ‘Investeşte în tine”, a declarat Nelu Barbu la Palatul Victoria, notează Agerpres.

Actul normativ va fi adoptat “cel mai probabil săptămâna următoare”.

Pe 29 mai, vicepremierul Viorel Ştefan a anunţat că Guvernul va aproba un program de creditare cu dobândă 0%, garantat de stat în proporţie de 80%, adresat tinerilor cu vârsta între 16 şi 26 de ani, dar şi persoanelor cu vârsta între 26 şi 55 de ani, având ca obiectiv principal investiţia în educaţie, cultură, sănătate, sport, locuinţe.

El a precizat că în cadrul programului intitulat “Investeşte în tine” creditul acordat pe o perioadă de 10 ani va fi de 40.000 de lei, cu posibilitatea de suplimentare cu 20.000 de lei pentru tineri, şi de 35.000 de lei cu suplimentare cu 20.000 de lei pentru persoanele cu vârsta între 26 şi 55 de ani.


Ultimele stiri
Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează