A doua dronă a fost găsită vineri, 14 august, pe teritoriul României. După cea care a explodat în apropiere de…
Rămășițele a trei regi ai Aragonului au fost evacuate dintr-o mănăstire amenințată de incendiile de vegetație din nord-estul Spaniei.
Trei persoane, între care un minor, au murit, iar alte patru au fost rănite într-un accident în Mureș, în care…
Tribunalul Bihor a decis ridicarea sechestrului de 6,4 milioane de euro pus pe averea familiei Pașca și patrimoniul Asociației Dumbrava.
Erling Haaland a primit patru certificate Guinness pentru recordurile stabilite în Premier League, Liga Campionilor și Liga Națiunilor.
Ministerul Muncii va trimite în weekend amendamentele la legea salarizării. Proiectul ar putea fi discutat săptămâna viitoare și apoi votat…
Un autoturism și două ansambluri rutiere au fost implicate într-un accident pe A0, în zona Ciorogârla. Șoferul mașinii a murit,…
Copiii din Germania vor primi de la stat 10 euro pe lună pentru pensia privată, de la șase la 18…
Zona din apropierea localității Greci, județul Tulcea, a fost securizată, iar la fața locului se află o echipă specializată a…
26 de oameni cu dizabilități, vârstnici și oameni aflați în situații dificile au fost relocate dintr-o locație a unei persoane…
Un asistent medical de la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia este acuzat că a cerut 900 de euro de la…