Cinci podeţe din Mehedinţi au fost luate de viituri, 70 de gospodării din 18 localităţi au fost afectate, iar 1.800…
Vor fi vizate secțiile de chirurgie, modul în care sunt făcute internările și, mai ales, decontările pe care le fac…
Documentul va fi prezentat tuturor forţelor politice parlamentare.
Va ploua în regiunile sudice şi local în centrul şi estul ţãrii, ne-a spus Dinu Mărășoiu de la ANM.
Echipe ale ISU Argeş şi ale companiei de electricitate sunt in teren şi incearcă remedierea avariilor şi limitarea efectelor inundaţiilor.
De astăzi, vă puteţi înscrie pentru vacanţe cu preţuri scăzute în pensiunile de la țară sau în unităţile de cazare…
Sunt vizate secțiile de chirurgie, modul în care sunt făcute internările și, mai ales, decontările pe care le fac medicii.
Va ploua torențial, vor fi descărcări electrice și izolat va fi grindină.
Capitala s-a aflat timp de 2 ore sub cod galben de vreme rea, iar în urma averselor s-au acumulat aproximativ…
Așa arată tabloul întregit al efectelor precipitațiilor căzute în ultimele 24 de ore în Mehedinți.