Confidenţialitate


Producătorii de medicamente: Accesul pacienților români la servicii medicale și tratamente, în scădere abruptă


Producătorii de medicamente: Accesul pacienților români la servicii medicale și tratamente, în scădere abruptă

Pandemia a redus cu până la 80% accesul pacienţilor români la servicii medicale și medicamente.

Situația, arată Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România, ar fi cauzată și de faptul că multe spitale au fost transformate în centre COVID-19.

Totodată, producătorii de medicamente atrag atenţia că pacienţii români intră şi mai bolnavi în 2021, iar situaţia nu are şanse să se amelioreze.

Consumul de medicamente a scăzut, la nivelul spitalelor din România, cu cel puţin 20% în primele 10 luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior. Este vorba, în special, de medicamente esenţiale în tratamentul spitalicesc – de la soluţii perfuzabile la analgezicele injectabile.

O situație la fel de gravă este și cea a medicamentelor oncologice din spitale și ambulatorii de specialitate.

Transformarea spitalelor în uniţăţi COVID, dar şi teama bolnavilor de a merge la spital, din cauza pandemiei – sunt principalele cauze ale reducerii consumului de medicamente în spitale.

 

Liliana Nicolae


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează