Confidenţialitate


Procurorul Mircea Negulescu, exclus din magistratură


Procurorul Mircea Negulescu, exclus din magistratură

Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a decis, marţi, excluderea din magistratură a procurorului Mircea Negulescu, acuzat, printre altele, că a luat legătura cu un suspect în mai multe dosare.

Decizia este executorie, dar nu și definitivă, putând fi atacată de acesta. Față de anchetator, care a instrumentat dosarele lui Vasile Blaga, Sebastian Ghiță și Victor Ponta, Inspecţia Judiciară a deschis trei dosare disciplinare.

Procurorul este cercetat pentru posibile abateri disciplinare și încălcări ale dispoziţiilor Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, ca urmare a apariției unor înregistrări audio în care Mircea Negulescu stă de vorbă cu soţia omului de afaceri Vlad Constantin arestat pentru fapte de corupţie, căreia îi dezvăluie date şi amănunte din dosare penale.

La începutul anului trecut, Negulescu și-a demisia din cadrul DNA Ploiești și a revenit la Parchetul Câmpina. Ulterior, ca urmare a deschiderii dosarelor disciplinare, el a fost suspendat din magistratură la începutul anului trecut.

Inspecţia Judiciară a stabilit că procurorul Mircea Negulescu a discutat cu soţia unei persoane cercetate penal, a dezvăluit date din dosare, a făcut aprecieri defăimătoare în cazul unor procurori, a avut un limbaj care poate contraria şi indigna şi a dat indicaţii privind formularea unei plângeri penale de către un inculpat împotriva procurorului de caz. IJ a mai stabilit că acesta a cerut unui magistrat informaţii despre interceptări dintr-un dosar.

Inspecţia Judiciară a fost sesizată după ce postul România TV a difuzat, în 14 februarie 2017, o înregistrare audio în care este redată o discuţie între două persoane, una dintre acestea fiind prezentată drept Mircea Negulescu, procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti. În înregistrare, procurorul Mircea Negulescu vorbeşte la telefon cu soţia omului de afaceri Vlad Constantin, inculpat într-un dosar. Procurorul Mircea Negulescu îi dezvăluie soţiei lui Vlad Constantin date şi amănunte din dosare penale.

Mircea Negulescu a lucrat în ultimii ani în cadrul DNA Ploieşti, după ce anterior a activat ca procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti, cea mai importantă unitate de parchet din judeţul Prahova.


Ultimele stiri
Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează