Confidenţialitate


Procurorul general al SUA se gândește să demisioneze din cauza postărilor pe Twitter ale lui Trump


Procurorul general al SUA se gândește să demisioneze din cauza postărilor pe Twitter ale lui Trump

Procurorul general al Statelor Unite ale Americii, William Barr, ia în considerare să demisioneze din cauza postărilor pe Twitter ale președintelui despre judecători, procurori şi cazurile Departamentului de Justiţieare, scrie Washington Post.

William Barr le-a spus unor apropiați ai lui Donald Trump despre intenția sa de a demisiona, scriu jurnaliștii americani. Nu se știe, însă, dacă șeful Departamentului de Justiție al SUA a vorbit și cu președintele despre acest lucru, adaugă Washington Post.

Informațiile privind demisia procurorului general vin în contextul în care William Barr i-a cerut lui Trump să nu mai posteze pe Twitter mesaje privind cazurile din instanță.

„Am o problemă cu unele dintre postările pe Twitter (ale preşedintelui Donald Trump). Este momentul să înceteze postările pe Twitter despre cazurile penale investigate de Departamentul Justiţiei. Îmi fac munca imposibilă”, a declarat William Barr pentru postul ABC News.

Președintele american a declarat că are în continuare încredere deplină în Barr și că nu a fost deranjat de declarațiile acestuia.

„Îi îngreunez munca… sunt de acord cu asta”, le-a declarat Trump reporterilor înainte de a se îmbarca în Air Force One. „Procurorul general este o persoană integră”, a continuat liderul de la Casa Albă.

Declarațiile lui Barr vin după ce Trump a fost acuzat de amestec în treburile justiţiei.

Unul dintre prietenii lui, Roger Stone, a fost a găsit vinovat de obstrucţie a unei anchete a Congresului în cazul interferenţei Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016. O echipă de patru procurori a recomandat o pedeapsă între 7 şi 9 ani de închisoare pentru Stone.

Preşedintele a criticat pe Twitter recomandarea, iar William Barr a decis să ceară o pedeapsă mai mică. În semn de protest, cei patru procurori au demisionat.

Procurorul general spune însă că Trump nu i-a influenţat decizia şi că niciodată nu i-a cerut vreo favoare.

„Nu mă voi lăsa intimidat sau influenţat de nimeni, indiferent că este vorba de Congres, de conducerea editorială a unui ziar sau de preşedinte. Voi face ceea ce consider eu că este corect”, a mai spus William Barr.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează