Confidenţialitate


Procurorii cer arestarea preventivă a agresorului din Onești


Procurorii cer arestarea preventivă a agresorului din Onești

În cazul dublei crime de la Onești, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău cer arestarea preventivă a agresorului. Individul este acuzat de omor calificat.

Procurorii spun că autorul crimei şi soţia acestuia au fost anunţaţi, pe 1 martie, de o persoană că în fostul lor apartament se fac lucrări de renovare.

Cei doi soţi ar fi plecat din localitatea Bogdăneşti, cu intenţia de a se răzbuna, scrie Parchetul în actul de inculpare.

Gheorghe Moroşan ar fi luat asupra sa un cuţit. În hanoracul cu care acesta era îmbrăcat, anchetatorii au găsit şi două recipiente spray piper.

Ajuns la locul faptei, inculpatul a pătruns în interiorul fostului său apartament pe uşa care nu era asigurată, în apartament aflându-se la acel moment victimele.

Fiind înarmat cu un cuţit, Gheorghe Moroşan i-a ameninţat pe cei doi muncitori a reuşit să le lege mâinile cu clemele din plastic.

Anchetatorii spun că apoi, Moroşan a sunat la 112 şi a cerut intervenţia echipajelor de poliţie.

Moroşan a condus victimele într-unul dintre balcoanele locuinţei şi timp de mai multe ore a purtat negocieri cu poliția, având asupra sa cuţitul şi ameninţând că îi va ucide pe cei doi dacă nu îi sunt îndeplinite toate solicitările, arată procurorii.

După 5 ore, ca urmare a unui gest de apărare a uneia dintre victime,  Gheorghe Moroşan ar fi început să îi lovească pe cei doi cu cuțitul în mod repetat.

Abia atunci echipaje ale Serviciului pentru Acţiuni Speciale au spart ușa și au tras mai multe focuri de armă.

Apartamentul în care s-au comis crimele fusese în proprietatea agresorului, iar acum se afla în proprietatea Chimcomplex, în urma unei executări silite.

 

 


Ultimele stiri
Directorul World Vision România, Mihaela Nabăr, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…