Confidenţialitate


Procurorii au pus sechestru pe o casă şi două terenuri deţinute de influencerul Makaveli, acuzat de evaziune fiscală


Procurorii au pus sechestru pe o casă şi două terenuri deţinute de influencerul Makaveli, acuzat de evaziune fiscală

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Procurorii au pus sechestru pe o casă și două terenuri deținute de influencerul Alexandru Zidaru, cunoscut ca Makaveli, pentru a recupera un prejudiciu de peste 500.000 de lei în dosarul în care acesta este acuzat de evaziune fiscală.

Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, remis vineri, bunurile puse sub sechestru sunt evaluate la 57.000 de euro.

Prejudiciul care i se impută lui Makaveli se ridică la suma de 531.047 de lei, din care 235.348 de lei reprezintă obligația fiscală principală, iar 295.699 de lei — obligații fiscale accesorii (dobânzi și penalități de nedeclarare).

Makaveli a fost ridicat joi dimineață de polițiști și dus pentru audieri la sediul Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române, fiind reținut în aceeași zi pentru 24 de ore.

Vineri, procurorii au decis să nu solicite în instanță arestarea preventivă a acestuia, însă l-au plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Pe durata controlului judiciar, influencerul trebuie să respecte mai multe obligații, printre care interdicția de a părăsi teritoriul României și obligativitatea de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.

„În fapt, s-a reținut că, în perioada 25.05.2022 (data până la care ar fi trebuit să depună declarația unică — formular 212 privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, corespunzătoare anului 2021) – 25.05.2025 (data până la care ar fi trebuit să depună declarația unică — formular 212 privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, corespunzătoare anului 2024), inculpatul, persoană fizică neautorizată/neînregistrată fiscal, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, a ascuns în mod repetat venituri de 3.324.147 de lei realizate în perioada 01.01.2021 – 31.12.2024, cauzând bugetului general consolidat al statului un prejudiciu în valoare totală de 235.348 de lei (debit principal), din care 182.428 de lei impozit pe venit, 37.800 de lei CAS și 15.120 de lei CASS. În cauză a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului, în vederea garantării recuperării pagubei, cu privire la toate bunurile mobile și imobile aparținând inculpatului până la concurența sumei totale de 531.047 de lei (debit principal plus accesorii). Măsura sechestrului a fost aplicată efectiv asupra următoarelor bunuri imobile: o casă și două terenuri intravilane, evaluate la aproximativ 57.000 de euro”, precizează procurorii.

Makaveli a fost consilierul Dianei Șoșoacă și a candidat la ultimele alegeri locale pentru Primăria Capitalei, retrăgându-se în favoarea Ancăi Alexandrescu.

De asemenea, el a făcut campanie de promovare pe TikTok fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu.


Ultimele stiri
Lucian Pahonțu ar fi dat în judecată Ministerul Educației în scandalul tezei de doctorat | AUDIO

Mai multe incidente cu fragmente de drone vineri, pe litoralul românesc. MApN: Unele aveau încărcături explozive

Europa FM LIVE de la Castelul Bran. 11 ore de emisie LIVE la lansarea noului sezon | GALERIE…

Suceava: DIICOT a destructurat o rețea care tipărea bancnote false. Peste un milion de euro falși au fost…

SUA comemorează 25 de ani de la atacurile din 11 septembrie. Ceremonii la Pentagon și Ground Zero |…

Vâlcea: Dosar penal pe numele a doi minori care au ucis și rănit pui de căței în timp…

Diana Buzoianu sesizează Parchetul General după nereguli la ABA Jiu: „Conducerea a aruncat pe fereastră bani care puteau…

Romgaz va cumpăra combinatul de îngrășăminte Azomureș. Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția | AUDIO

București: A fost finalizată evaluarea blocului din Rahova afectat de explozia din 2025. Primăria începe lucrările de punere…

Uniunea Europeană și India pregătesc cel mai mare acord comercial realizat vreodată | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează