Confidenţialitate


Proceduri mai simple pentru călătoria în străinătate a minorilor


Guvernul Cioloș a redus birocrația în privința procedurilor pe care trebuie să le urmeze părinții care au nevoie de un acord pentru a ieși cu un minor în afara țării.

În declarația de acord nu mai trebuie scrisă destinația, iar documentul nu mai trebuie reînnoit la fiecare vizită. Declarația va fi valabilă 3 ani, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

 

Așadar, declarația de acord a părintelui care nu îl însoțește pe minor în timpul călătoriei poate fi eliberată pentru mai multe călătorii.

Executivul a modificat Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, printr-un proiect de lege care va fi transmis spre dezbatere și adoptare Parlamentului.

“Proiectul de lege modifică prevederea referitoare la acordul părinților pentru ieșirea din România a cetățeanului român minor, în sensul că declarația de acord a părintelui care nu îl însoțește pe minor în timpul călătoriei poate fi eliberată pentru mai multe călătorii, respectiv pentru o perioadă de până la 3 ani, fără menționarea destinațiilor. Potrivit legislației actuale, este obligatorie declarația autentificată pentru fiecare ieșire din România a minorilor sau întocmirea unei declarații pentru toate deplasările în străinătate, ceea ce a provocat nemulțumiri îndeosebi în cazul minorilor care călătoresc frecvent pentru a desfășura activități culturale, sportive, educaționale, în afara țării”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

De asemenea, din declarație este eliminată obligativitatea menționării scopului deplasării și a rutei. Această modificare vine în contextul în care au existat situații în care minorilor nu li s-a permis ieșirea din țară deoarece compania de transport a modificat traseul ce urma să fie parcurs până la destinație.

În cazul minorilor care au domiciliul/reședința în țara de destinație, nu mai este necesară prezentarea declarației părinților/tutorilor.

“Scopul acestor modificări este de a găsi soluții adecvate, ușor de îndeplinit și mai puțin costisitoare, privind condițiile în care cetățenii români minori pot călători în străinătate, însoțiți de părinți/tutori legali. Modificările țin seama și de legislația mult mai permisivă, în acest domeniu, din alte țări ale Uniunii Europene”, se mai arată în document.

 

În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a acestei legi, vor fi modificate și completate Normele metodologice de aplicare a legii privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează