Confidenţialitate


Pro România le retrage sprijinul politic parlamentarilor care au votat învestirea cabinetului Orban


Pro România le retrage sprijinul politic parlamentarilor care au votat învestirea cabinetului Orban

Biroul Executiv al Pro România a decis, luni, ca deputaţii care au votat pentru învestirea Guvernului Orban să fie revocaţi din funcţiile de coordonatori judeţeni şi să li se retragă sprijinul politic pentru toate funcţiile pe care le deţin în cadrul Parlamentului.

Potrivit unui comunicat, vicepreşedinţii şi prim-vicepreşedinţii care sunt în această situaţie vor fi suspendaţi din formațiunea.

“Integritatea morală este una dintre valorile pe care toţi membrii Pro România trebuie să şi le însuşească, deoarece acest partid a fost gândit ca o alternativă serioasă şi credibilă la metehnele vechii clase politice. Din aceste considerente, decizia de sancţionare a celor şapte deputaţi vine ca o consecinţă firească a pierderii încrederii cu care au fost învestiţi de către toţi colegii noştri. Pro România va rămâne în opoziţie şi va continua să îşi respecte electoratul prin susţinerea politicilor şi valorilor de centru-stânga europene”, precizează comunicatul.

Luni, 7 parlamentari ai Pro România au votat pentru învestirea Guvernului Orban, anume Sorin Cîmpeanu, Daniel Constantin, Mircea Banias, Emilia Meiroşu, Georgian Pop, Damian Florea şi Liviu Balint.

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a anunţat luni că se desparte de colegii care au votat Guvernul Orban, iar partidul rămâne în Opoziţie.

“Pro România NU a susţinut acest Guvern (cei câţiva foşti colegi care au votat au decis azi să meargă alături de PNL împotriva deciziei pe care am luat-o împreună – motiv pentru care azi ne despărţim şi mergem mai departe fără ei)”, a scris Ponta, pe Facebook.

În acest context, au avut loc mai multe schimburi de replici şi acuzaţii între europarlamentarul Mihai Tudose şi Victor Ponta, după ce Tudose a adresat un apel către colegii săi de partid, dar şi din alte formaţiuni politice parlamentare să voteze Cabinetul Orban.

Victor i-a transmis lui Tudose că “a descoperit grija faţă de guvernare”.

“Dacă vă puneaţi întrebarea cine este ‘negociatorul’ cu PNL – tot Mihai Tudose care a negociat cu Claudiu Manda în timpul săptămânii să plece înapoi la PSD şi cu Ludovic Orban în weekend să votăm cu PNL! Cel pentru care am muncit toţi să ajungă la Parlamentul European şi care ne-a minţit în faţă pe toţi că nu merge, doar candidează să ajute lista! Cel pentru care am cedat mandatul meu câştigat pe lista Pro România! E bine că măcar separăm apele, dar este greşeala mea că am lăsat de la mine să treacă toate trădările şi ticăloşiile la adresa noastră! Mergem mai departe – mai puţini, dar fără vânzători!”, a afirmat Ponta.

În replică, Mihai Tudose i-a sugerat preşedintelui Pro România să îşi asume eşecul negocierilor pe care le-a purtat în ultima perioadă şi să demisioneze de la conducerea partidului.

“În condiţiile în care toooooate ‘negocierile’ duse de Victor în ultimul timp (absolut toate fiind făcute fără girul unui for statutar) au eşuat, în condiţiile în care eşti foarte deranjat că nici cei mai apropiaţi colegi din conducerea Pro România nu îţi împărtăşesc ‘strategiile’… nu ai vrea tu, Victor, ca în loc să ameninţi tu cu excluderi şi schimbări de preşedinţi de organizaţii, de excluderi de membri fondatori şi oameni ce au contribuit decisiv la ceea ce e astăzi partidul… nu ai vrea tu, Victor, să-ţi dai tu demisia? Ca să nu te mai deranjăm…”, a scris Tudose marţi, pe Facebook.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”