Confidenţialitate


Pro Istoria Fest 2015


Pro Istoria Fest 2015

Cel mai amplu festival itinerant de promovare a obiectivelor cultural-istorice şi turistice din Romania readuce muzica buna si traditiile locale la poalele Cetatii Enisala.

Cea de a doua ediţie Pro Istoria Fest va avea loc în zilele de 28 şi 29 august, sub forma unui festival adresat iubitorilor de muzica si de activitati in aer liber de toate varstele. Farmecul festivalului va fi sporit de peisajul superb care inconjoara cetatea si de lacul Razelm care se asterne la picioarele privitorilor.

În programul Pro Istoria Fest 2015 îi regăsim în data de 28 august pe Nicu Alifantis & ZAN, Mircea Vintilă, Alexandra Uşurelu si Zoli Toth Project, iar în data de 29 august pe Mircea Baniciu & Band, Marius Baţu, Alina Manole si grupul Folk Frate!.

Spectatorii vor fi întâmpinaţi în cele doua zile de festival cu spectacole de folclor local şi teatru de păpuşi.

Pro Istoria Fest pune la dispoziţia participanţilor activităţi pentru toate vârstele: ateliere de modelaj, sculptură, pictură şi împletituri, tenis de masa, tir cu arcul, înălţare de zmee, pinata şi multe alte jocuri. Cantecele se vor auzi pana tarziu in noapte in jurul focului de tabara pregatit de organizatori.

Pro Istoria Fest este un proiect al Asociației Star Education, demarat în 2011 cu promovarea cetăților Poenari, Râșnov și a Curții Domnești din Târgoviște.

În anii următori a continuat cu şase alte noi locuri de mare însemnătate istorică din România: Cetatea de scaun a Sucevei, Muzeul Goleşti, Cetatea Enisala, Cetatea Sighişoara, Ulpia Traiană Sarmizegetusa, Cetatea Deva. Pro Istoria Fest își propune să aducă muzica prezentului în slujba trecutului.

Asociația Star Education a fost înființată în anul 2007 de către Anca Lupes și Zoli Toth. În cei 8 ani de existență, Asociația a implementat numeroase proiecte, fie ele culturale (Zoli Toth Project — Bach în Showbiz, On Air Music Awards), ecologice (Ecofrecventa, Earth Hour, B’estfest Green Village) sau de turism (Pro Istoria Fest).

Pro Istoria Fest
face parte dintr-o serie de proiecte al căror start a fost finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Regional, Axa 5 — Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului, domeniul principal de intervenție, 5.3 — Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare, în scopul creșterii atractivității României ca destinație turistică.

Pro Istoria Fest de la Cetatea Enisala este un eveniment recomandat de Europa FM.

Ediţia 2015 a festivalului Pro Istoria Fest de la Cetatea Enisala este cofinanţată de Consiliul Judeţean Tulcea şi susţinută de Consiliul Local Sarichioi.


Ultimele stiri
Proiect: De la 1 iulie, șoferii plătesc mai mult pentru rovinietă| Taxa de drum se va calcula în…

Agenția de evaluare financiară Standard&Poor’s menține ratingul de țară pentru România, dar perspectiva rămâne negativă

Sudul și sud-vestul țării, sub avertizare cod galben de ploi torențiale și vijelii | AUDIO

Suspiciune de infectare cu hantavirus la un pacient internat la Spitalul Județean din Arad. Director medical: Bărbatul este…

Povestea ursului adoptat de președintele Poloniei: a stat o noapte întreagă agățat în sârmă ghimpată | AUDIO

Președintele a preluat medierea pe legea salarizării. Dragoș Pîslaru: „Demersul președintelui țării, Nicușor Dan, trebuie salutat” | AUDIO

Pachețelul cu mâncare, nelipsit din geantă în călătorii. Recomandările medicului Mihaela Bilic

FRG, noi măsuri pentru protecția sportivilor și prevenirea abuzurilor după suspendarea antrenoarei Camelia Voinea

Femeia din Sibiu acuzată că și-a ucis mama pentru a-i moșteni averea s-a sinucis în arest | AUDIO

Cei doi procurori de la Constanța, implicați într-un dosar legat de trafic de influență și alte infracțiuni de…