Confidenţialitate


Prințul George a început școala


Prințul George a început școala

Prințul George, al treilea în ordinea succesiunii la tronul britanic, a început joi școala, fără a putea fi însoțit în această zi festivă de mama sa, Kate, care suferă de hiperemeză de sarcină, informează AFP.

Prințul de 4 ani și-a făcut apariția de mână cu tatăl său, Prințul William, la școala privată St. Thomas’s Battersea, unde anul școlar costă cel puțin 17.604 de lire sterline (19.218 euro).

George era îmbrăcat într-o uniformă predominant bleumarin, compusă din bermude, un pulover cu guler în V, tivit cu roșu, o cămașă bleu ciel și pantofi negri cu șosete de culoare închisă.

Nepotul reginei Elisabeta a II-a va petrece un an în această clasă pregătitoare, la care va figura ca George Cambridge, înainte de a începe școala primară la vârsta de cinci ani, așa cum se obișnuiește în Marea Britanie.

Potrivit site-ului său, școala găzduiește 560 de fete și băieți cu vârsta cuprinsă între 4 și 13 ani, care vor urma cursuri de artă, balet, teatru, franceză și informatică, concentrându-se pe valori precum gentilețea, politețea, încrederea, modestia și generozitatea.

Kate Middleton și prințul William, părinții lui George și ai prințesei Charlotte (2 ani), au anunțat luni că așteaptă un al treilea copil.

Ca și la cele două sarcini anterioare, prințesa de 35 de ani suferă de o heperemeză de sarcină, o formă severă de vărsături și grețuri, care a obligat-o deja să anuleze două întâlniri oficiale în această săptămână.

Cel de-al treilea copil al cuplului Kate—William va fi al cincilea în ordinea succesiunii la tronul britanic, indiferent dacă va fi băiat sau fată.


Ultimele stiri
Primarul Sectorului 4 cere ca plata apei calde și a căldurii să depindă de temperatura la care acestea…

Marea Britanie: Directorul de comunicare al premierului Keir Starmer a demisionat în contextul scandalului Epstein | AUDIO

România, locul doi la nivel mondial în clasamentul țărilor cu cele mai multe comenzi de pizza în anul…

AUR invită PSD să facă o alianță. Petrișor Peiu: Așa ar fi corect: să plece Guvernul și/sau președintele…

Tineri din UE, inclusiv români, acuzați că ar frauda sistemul britanic de împrumuturi pentru studenți | AUDIO

Mormintele a cinci dintre cele 16 femei cu viață sfântă, canonizate de BOR, sunt în județul Neamț. Trei…

Termocentrala Paroșeni, oprită luni din cauza unei defecțiuni. Echipe tehnice intervin pentru remedierea problemei | AUDIO

Începe selecția națională Eurovision 2026. 68 de piese concurează pentru un loc în finală | AUDIO

Actorii de la TNB protestează în urma directivei care stabilește norma de opt ore la serviciu. Maia Morgenstern…

Administratorul public al Sectorului 5, arhitectul-șef și directorul general adjunct al Poliției Locale, puși sub control judiciar. Tribunalul…