Confidenţialitate


Primul meci al naționalei de fotbal cu Edi Iordănescu antrenor. România întâlnește Grecia, într-un amical


Primul meci al naționalei de fotbal cu Edi Iordănescu antrenor. România întâlnește Grecia, într-un amical

Edi Iordănescu debutează vineri în primul meci pe banca naționalei de fotbal. România întâlnește diseară de la 20:15 Grecia, într-un meci amical.

Este primul meci pentru Edi Iordănescu de când a fost numit în fruntea naționalei de fotbal. Amicalul cu selecționata Greciei face parte din pregătirea pentru confruntările din Nations League, competiție care va începe în iunie.

„Avem un adversar care a arătat lucruri foarte bune în ultima perioadă, un adversar foarte bine organizat. Aștept toți suporterii, indiferent de culorile pe care le susțin în general în competiția internă, să vină alături de echipa națională, așa cum au făcut-o în foarte multe momente. Mai mult decât atât, fac un apel, de acum din timp că e mai bine, către suporterii noștri, nu doar pentru jocul cu Grecia, dar și pentru campania care urmează, să vină alături de noi.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Potrivit GSP.ro, Denis Alibec nu va fi în lot pentru duelul de vineri seară, atacantul acuzând simptome puternice de gripă.

Meciul are loc pe noul stadion Steaua. Următorul amical este împotriva Israelului. Acesta va avea loc luni.

Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează