Confidenţialitate


Primul dintre cele două noi avioane cumpărate de TAROM intră oficial în flota companiei


Primul dintre cele două noi avioane cumpărate de TAROM intră oficial în flota companiei

Primul dintre cele două noi avioane cumpărate de TAROM intră oficial în flota companiei aeriene naționale. Este un Boeing 737-800 NG, care a fost botezat “Sarmizegetusa”. A doua aeronavă va fi livrată până la sfârșitul lunii mai.

Avioanele Boeing, cu o configurație de 189 de locuri, vor înlocui cele două aparate Airbus A310, cumpărate în 1992 – care au fost retrase în toamna anului trecut. Din această cauză, compania a fost nevoită să renunţe la anumite rute, pe care nu mai avea cu ce să le opereze.

Cele două aeronave noi sunt cumpărate în leasing operaţional pe o perioadă de zece ani.

În prezent, flota companiei naționale numără 21 de aeronave. Tarom a pierdut anul trecut poziţia a doua în clasamentul liniilor aeriene prezente în România, fiind depăşită de Blue Air. Liderul pieţei, din punct de vedere al numărului de pasageri transportaţi, este Wizz Air.

La începutul acestui an, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, anunța că – din fondul suveran naţional de 10 miliarde de euro, care va fi creat de Guvern în acest an – va fi finanţată achiziţia a 30 de avioane noi pentru Tarom în următorii ani.


Ultimele stiri
România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport?  | VIDEO

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere