Confidenţialitate


Primele imagini din spectacolul “Steaua fără nume”, ȋn regia lui Vlad Zamfirescu


Primele imagini din spectacolul “Steaua fără nume”, ȋn regia lui Vlad Zamfirescu

Cele două reprezentații ce au marcat premiera oficială a spectacolului “Steaua fără nume”, în regia lui Vlad Zamfirescu, au adus în fața publicului o montare fidelă textului original.

Semnată de Vlad Zamfirescu, noua punere în scenă are un joc echilibrat, și punctări suficient de amuzante, dar și cât trebuie de sensibile, pentru a stârni emoție și aplauze, în punctele cheie ale spectacolului.

Vlad Zamfirescu portretizează foarte bine candoarea, naivitatea și setea de cunoaștere a profesorului Miroiu, iar Diana Roman reușește să încapsuleze într-o inspirată interpretare farmecul răvășitor dar și zbuciumul interior al Necunoscutei în fața careia universul își arată preț de o noapte zdrobitoarea grandoare.

Valentin Teodosiu îl întruchipează perfect pe șeful gării, într-o partitură actoricească plină de șarm, Adrian Titieni are toate atributele artistului aspirant silit de împrejurările vieții să ȋși asume postura de profesor de muzică, Andi Vasluianu este înțepător de ironic și încântător de autentic în rolul raționalului și superiorului Grig, iar pe domnișoara Cucu o creionează cu multă vervă și culoare actrița Luminița Erga.

Derularea spectacolului este întregită de aparițiile celor doi actori aflați la momentul debutului: Eva Cosac este o elevă cu o prestație ce nu trece neobservată, iar Gabriel Vatavu face cu brio rolul de impiegat blazat, dar și pe cel de șef de magazin.

Costumele reflectă spiritul perioadei în care se petrece acțiunea, iar scenografia semnată de Mădălina Marinescu aduce la viață ambientul din romanul lui Sebastian prin elemente de decor și recuzită cu tușe specifice.

Spectacolul este o reverență adusă montărilor și ecranizărilor anterioare, dar și o invitație lansată publicului de toate vârstele pentru a descoperi sau redescoperi acest titlu cu istorie din repertoriul teatral românesc.

Noi reprezentații ale spectacolului sunt programate astfel:

București:
– 26 decembrie ora 15.00 și ora 19.00 –găzduit la TNB Sala Ion Caramitru
– 31 ianuarie ora 20.00 –găzduit la TNB Sala Ion Caramitru

Craiova:
– 14 decembrie – Teatrul Național Marin Sorescu

Constanța:
– 21 decembrie – Casa de Cultură a Sindicatelor

Bilete și detalii pe Facebook Cortina AG, Ticketstore.ro, BLT.ro și doar pentru București, Mystage.ro.


Ultimele stiri
Oana Țoiu, discuții cu oficiali din Pakistan despre negocierile SUA-Iran și redeschiderea Strâmtorii Ormuz

Cafeaua s-a scumpit cu peste 23% într-un an. Creșteri de prețuri și zahăr și lapte | AUDIO

UPDATE – Constanța: Incendiu la un apartament din cartierul de locuințe sociale Henri Coandă. Doi bărbați și o…

Ucraina și Germania au semnat un acord în domeniul apărării: sprijin extins pentru drone, rachete și apărare aeriană…

Kelemen Hunor: Relația România–Ungaria trebuie să continue după schimbarea politică de la Budapesta | AUDIO

Curtea de Apel Cluj menține arestul preventiv pentru directorul Autorităţii Rutiere, acuzat de mai multe fapte de corupție

Iranul estimează la 270 de miliarde de dolari costul războiului lansat de Statele Unite și Israel | AUDIO

Colegiul Medicilor intervine în scandalul panourilor anti-cezariană din București: informațiile nu au bază științifică, transmite organizația | AUDIO

Kelemen Hunor, optimist privind viitorul Coaliției de guvernare, în ciuda amenințărilor repetate ale PSD: Există o speranță |…

Elevii Delta Force Arad caută finanțare pentru Mondialul de Robotică din SUA. Liceenii au devenit campioni mondiali în…