Confidenţialitate


Primele fotografii cu zăganul în România, după 83 de ani


Primele fotografii cu zăganul în România, după 83 de ani

Biologii de la Societatea Ornitologică Română au realizat primele poze ale zăganului aflat în România, specie de vultur care nu a mai fost confirmată în țara noastră de mai bine de 80 de ani.

Biologul Sebastian Bugariu și ecologul Cristi Domșa au fost cei au văzut si au fotografiat pasărea.

Zăganul, pe nume Adonis, provine dintr-un program de înmulţire din captivitate, din Cehia, şi a fost eliberată în 2014 în Masivul Central Francez într-un proiect european de reintroducere a zăganilor.

Adonis a plecat apoi prin toată Europa –Belgia, Germania, Elveţia, Franţa, Austria, Slovacia, Polonia, Belarus, Ucraina și acum România. Coordonatorul elveţian a luat legătura cu Ciprian Fântână (SOR) și a semnalat faptul că emițătorul păsării transmitea date din aceeași locație, ceea ce însemna că e posibil să fi aparut probleme.

„De când Adonis a ajuns în România, SOR este în legătură cu coordonatorul elveţian al proiectului şi omologii de la LPO France, organizație care are are în plină desfășurare un proiect de reintroducere a zăganilor, proiect din care face parte și Adonis. Pasărea ajunsă în România provine dintr-un program de înmulţire din captivitate, din Cehia, şi a fost eliberată în 2014 în Masivul Central Francez într-un proiect european de reintroducere a zăganilor”, precizează Societatea Ornitologică Română.

zagan (1)

„Mergeam cu Cristi în apropiere de locația indicată de emițător, când l-am văzut. Adonis era pe un mal înalt, în apropiere. Era imposibil de ratat, pentru că este o pasăre foarte mare. După ce ne-a văzut, și-a luat zborul și a trecut apoi pe deasupra noastră de mai multe ori, ceea ce ne-a dat ocazia să îl vedem bine şi să avem fotografii detaliate cu vulturul”, a povestit biologul Sebastian Bugariu.

Biologii au verificat apoi zona. Ei au găsit un cadavru de câine de talie mare, din care se hrăneau corbi și ulii șorecari. Un os mare, femurul, lipsea deja, semn că și vulturul se hrănise. SOR precizează că zăganii sunt necrofagi, dar mănîncă predominant oasele, au de regulă nevoie de alte specii care să consume carnea unui cadavru înainte de a se hrăni ei.

Până acum, zăganul Adonis, primul observat în România după 83 de ani, a survolat Transilvania. În zilele în care „se plimbă”, Adonis poate parcurge 190-200 de kilometri sau chiar mai bine.

„Zăganul (cuvântul este moştenit din limba dacilor), mai este cunoscut şi sub denumirea de vultur bărbos. Este un vultur dispărut din fauna noastră în prima parte a secolului XX, caracteristic zonelor muntoase și este prezent în mod obişnuit la altitudini cuprinse între 500-4000 m, dar a fost întâlnit şi la 7500 m altitudine în Himalaya”, precizează Societatea Ornitologică Română.

SOR este primul ONG de mediu fondat în România după Revoluția din 1989 și este, totodată, cel mai longviv ONG de mediu.

Foto: Sebastian Bugariu


Ultimele stiri
S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează