Confidenţialitate


Primarul Capitalei a anunțat că Bucureștiul va avea tramvaie suspendate


Primarul Capitalei a anunțat că Bucureștiul va avea tramvaie suspendate

De la autostrăzi suspendate, trecem la tramvaie suspendate. În scurt timp vor fi demarate lucrările pentru o linie de transport monorail, adică cu o singură șină, unde vor circula 80 de tramvaie, a declarat astăzi, Primarul General – Gabriela Firea.

Vor fi două rute: Bucureşti – Măgurele şi Bucureşti – centura în zona de nord spre Ploieşti.

„Într-o perioadă scurtă de timp, am început deja pregătirile tehnice, vom demara lucrările pentru o linie de tip monorail, este vorba despre tramvai suspendat. Este vorba despre 80 de tramvaie suspendate, care vor fi implicate în acest concept. O rută Bucureşti-Măgurele şi Bucureşti, în zona de nord, spre Ploieşti”, a declarat marţi primarul Capitalei, Gabriela Firea, în cadrul seminarului „Împreună pentru dezvoltare durabilă – Dezvoltarea regiunii Bucureşti-Ilfov”, organizat de Departamentul de Dezvoltare Durabilă al Secretariatului General al Guvernului.

Gabriela Firea a spus că are tot sprijinul pentru proiectele sale din partea premierului Virica Dăncilă:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Mai mult, Primăria Municipiului Bucureşti vrea metroul în subordine. Motivul: o mai bună mobilitatea a regiunii București-Ilfov.

Declarațiile au fost făcute la seminarul “Împreună pentru dezvoltare durabilă – Dezvoltarea regiunii Bucureşti-Ilfov”.


Ultimele stiri
Bulgaria: Cel puțin zece morți după două accidente rutiere consecutive pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează