Confidenţialitate


Primăria Capitalei: Podul Constanța va fi reabilitat


Primăria Capitalei: Podul Constanța va fi reabilitat

A fost semnat un protocol între PMB, Ministerul Transporturilor şi Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, pentru reabilitarea unor obiective de infrastructură din Bucureşti, printre care se numără şi Podul Constanţa.

Prin semnarea acestui protocol, Primăria Capitalei şi autorităţile centrale se angajează să colaboreze pentru demararea, de urgenţă, a unor obiective de investiţie comune, cuprinse în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, în special în cazul celor care necesită intervenţii urgente. Astfel, facem paşi concreţi pentru reabilitarea unor obiective de infrastructură din Capitală, care necesită avize şi aprobări atât din partea autorităţilor centrale, cât şi din partea Primăriei Capitalei. Vom constitui grupuri de lucru cu participarea specialiştilor de la cele două instituţii, ceea ce va duce, cu certitudine, la deblocarea unor situaţii care trenează de ani de zile. Unul dintre obiectivele care vor intra de urgenţă în reparaţii este Podul Constanţa”, a spus primarul general, Gabriela Firea.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat că în zilele următoare va fi dat ordinul de începere a lucrărilor de punere în siguranţă a Podului Constanţa, potrivit Agerpres.

“Vom începe cu partea de suprastructură, iar apoi vom putea începe lucrările de modernizare a podului. Termenul de finalizare este de 2 – 3 luni şi se va lucra în special în timpul nopţii, pentru a nu afecta traficul rutier”, a subliniat Ministrul Trasnporturilor.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu