Confidenţialitate


Primăria Capitalei dă bani pensionarilor pentru ochelari și elevilor pentru aparate dentare


Primăria Capitalei dă bani pensionarilor pentru ochelari și elevilor pentru aparate dentare

Pensionarii bucureșteni pot să își deconteze de luni, 17 septembrie, ochelarii de vedere cumpărați.

Ei vor primi de la Primăria Capitalei 250 de lei pentru fiecare pereche de ochelari noi.

Tot începând de azi, părinții pot solicita bani pentru aparate dentare pentru copii școlari.

Pensionarii care vor să primească ajutor pentru cumpărarea ochelarilor pot depune cererile la punctul de lucru din Drumul Taberei al Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti.

Condițiile sunt ca vârstnicii să locuiască în București și să aibă pensia mai mică decât salariul minim net pe economie.

Conform regulamentului, suma de 250 de lei se achită o singură dată unui beneficiar în termen de 45 de zile de la depunerea dosarului.

Programul punctului de lucru din Drumul taberei unde se primesc dosarele este de luni – joi, între orele 9,00 – 15,00.

Tot Primăria dă 750 de lei pentru aparate dentare. Pot beneficia de acest ajutor elevii cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani din Capitală.

Există și posibilitatea extinderii decontării până la valoarea de 1.500 de lei.

Aparatele vor fi montate doar la Spitalul “Prof. Dr. Dan Theodorescu”. Cabinetele stomatologice şcolare vor elibera trimiteri către această unitate spitalicească.


Ultimele stiri
Nu este o problemă în privința stocurilor de medicamente, dă asigurări ministrul Sănătății: „„Cer apel la calm din…

Atenție la medicamentele vândute online: jumătate dintre acestea sunt false și pot afecta sănătatea, avertizează Organizația de Sterilizare…

Primarul general Ciprian Ciucu vrea comasarea unor instituții într-o singură structură care „să pună spațiul public la punct”.…

Galați: Jaf la Primăria din comuna Ivești. Hoții au tăiat cabluri, au distrus sistemul de supraveghere și au…

CCR a respins sesizările AUR cu privire la bugetul de stat pentru 2026 și bugetul asigurărilor sociale de…

Sondaj: Peste 40% dintre cetățenii Republicii Moldova ar vota pentru unirea cu România. Procentul celor care își exprimă…

Un serial nou „Harry Potter” va fi lansat de Crăciun pe HBO Max. Platforma descrie serialul ca fiind…

DEȘTEPTAREA: Adio, economisire clasică! Ce este „Soft Saving”, noul trend care îi face pe tineri să renunțe la…

Percheziții de amploare în Brașov și Mureș. Mai multe persoane, suspectate de furt de motorină de pe un…

Donald Trump afirmă că negocierile cu Iranul continuă, dar Casa Albă avertizează că va „dezlănțui infernul” dacă discuțiile…