Confidenţialitate


Primarul stațiunii Sinaia, dus azi-noapte în arest preventiv la Câmpina, după ce anterior i s-a făcut rău și a ajuns la spital | AUDIO


Primarul stațiunii Sinaia, dus azi-noapte în arest preventiv la Câmpina, după ce anterior i s-a făcut rău și a ajuns la spital | AUDIO

Primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea, a fost dus în arest preventiv, în noaptea de miercuri spre joi, după ce i s-au făcut investigaţii medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti. Cercetat într-un dosar în care este acuzat că a cerut bani pentru întocmirea la nivelul primăriei a unui plan urbanistic zonal, edilul a încălcat termenii controlului judiciar, potrivit instanței care a decis arestarea lui preventivă. 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Primarul din Sinaia a ajuns la spital din arestul din Câmpina, potrivit unor surse medicale citate de Agerpres, după ce ar fi avut o criză cardiacă. A fost luat de o ambulanță și transportat la spitalul de urgență din Ploiești. Acesta a beneficiat de investigaţii cardiologice, însă nu a rămas internat, au spus surse medicale pentru Agerpres. Ulterior, Oprea a fost preluat de poliţişti și dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Câmpina, potrivit Agerpres.

Vlad Oprea a avut și în trecut probleme de sănătate în timpul unor acțiuni legale. În ianuarie anul acesta, în timpul perchezițiilor făcute de DNA la locuința sa din Sinaia, i s-a făcut rău și a fost transportat cu ambulanța la spital. A doua zi, a fost adus la sediul DNA din București pentru audieri.

Edilul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a încălcat interdicțiile impuse de controlul judiciar.

Procurorii susţin că Vlad Oprea a încălcat obligaţia de a nu exercita funcţia de primar, iar în ultimele două luni i-ar fi dat dispoziţii directe viceprimarului. Vlad Oprea neagă că ar fi făcut asta.

Vlad Oprea: „N-am fost în sediul primăriei absolut deloc de patru luni de zile”

„Scrie foarte clar în toate convorbirile care au fost înregistrate, de exemplu, una din acuzații care spune că m-am implicat în aprobarea bugetului local spun cu subiect și predicat acolo că nu mă interesează cum este aprobat bugetul. cei care sunt acum la primărie îl formulează. Nu m-am implicat în niciun fel în activitatea primăriei. Mai mult decât atât, exercitarea mandatului de primar se face prin generarea de acte. N-am fost în sediul primăriei absolut deloc de patru luni de zile, n-am semnat nicio hârtie, deci nu mi-am exercitat mandatul”, a declarat Vlad Oprea.

DNA îl acuză pe primar de luare de mită, operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, abuz în serviciu, fals în declaraţiile de avere și spălare de bani.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: Reacții internaționale după ce armata israeliană a tras asupra mai multor diplomați, inclusiv un oficial român, aflați în Cisiordania | AUDIO


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria