Confidenţialitate


Prima semifinală Eurovision 2017. Care au fost reacțiile finaliștilor


Prima semifinală Eurovision 2017. Care au fost reacțiile finaliștilor

18 țări au concurat în prima semifinală Eurovision 2017, însă doar 10 dintre ele s-au calificat în finala din 13 mai.

După terminarea spectacolului, cei 10 finaliști au vorbit cu presa și au ales în care jumătate a finalei vor concura, conform tradiției Eurovision Song Contest.  La Kiev, Alexandru Badea, redactorul șef al revistei SPECTRUM.EU, a urmărit conferința de presă care a urmat spectacolului și face un scurt rezumat al principalelor declarații ale artiștilor.

Cine sunt cei 10 finaliști care continuă concursul

Moldova a fost prima țară al cărui nume a fost anunțat de prezentatori. În finala Eurovision de sâmbătă, Moldova va fi în prima parte a showului.

SunStroke Project nu este la prima prezență la Eurovision Song Contest – trupa a mai reprezentat Moldova la Eurovision în 2010, la Oslo, Norvegia, alături de Olia Tira, cu piesa „Run away”.

Cei 10 finaliști au fost anunțați în ordine aleatorie, iar rezultatele exacte vor fi publicate după finala de sâmbătă pentru a nu influența votul publicului sau al juriului de specialitate.

Celor 10 țări finaliste din prima semifinală li se vor alătura cele șase țări deja calificate în finala Eurovision 2017 de sâmbătă, și anume Germania, Anglia, Franța, Spania, Italia și țara gazdă, Ucraina, și încă 10 din semifinala de joi.

Blanche a fost ultima finalistă anunțată și emoțiile artistei s-au putut observa și în timpul conferinței de presă.

La întrebarea cum reușește să fie așa de emoționată când cântă, Blanche a explicat că nu are un secret sau o tehnică specială, ci momentul în sine o emoționează așa de mult, însă nu a reușit să își termine ideea, trăind încă șocul calificării.

Se pare însă că publicul a împărtășit sentimentele artistei, ea dominând topurile iTunes în 19 țări, clasându-se, printre altele, pe locul 2 în Belgia și Lituania. Pe YouTube, reprezentația ei este a doua cea mai urmărită după cea a Portugaliei.

Salvador Sobral, reprezentantul Portugaliei și unul dintre marii favoriți să câștige competiția de anul acesta, a avut una dintre cele mai puternice reacții din partea fanilor și a presei. Artistul este încântat de faptul că telespectatorii i-au apreciat melodia, chiar dacă majoritatea lor nu înțeleg versurile, ceea ce demonstrează că muzica este într-adevăr o limbă universală.

El a transmis de asemenea un mesaj de pace, menționând criza și problemele refugiaților, care din păcate sunt marginalizați și nu ajutați destul de mult de către autoritățile în cauză, un mesaj în ton cu motto-urile Eurovision din anii precedenți. Pe YouTube, reprezentația Portugaliei are cele mai multe vizualizări dintre cei 10 finaliști iar în iTunes artistul a intrat în top-uri în 16 țări.

Robin Bengtsson, reprezentantul Suediei, precum și Dihaj, reprezentanta Azerbaijanului, se arată foarte încrezători și susțin că vor încerca să facă tot posibilul pentru a se clasa cât mai bine în finala de sâmbătă.

Reprezentanții Moldovei s-au arătat și ei foarte bine dispuși și glumeți, mai ales că Moldova revine în finală după o absență de 3 ani.

Primele 10 țări care vor avansa în finala Eurovision 2017 de sâmbătă sunt Moldova, Azerbaidjan, Grecia, Suedia, Portugalia, Polonia, Armenia, Australia, Cipru și Belgia.

Conferința de presă cu cei zece finaliști poate fi urmărită integral aici:

Ilinca și Alex Florea vor urca pe scena din Kiev mâine seară și vor intra în concurs pe poziția 5. Reprezentanții României au programate pentru astăzi repetiții și show-ul juriului. Semifinala a doua, precum și finala Eurovision de sâmbătă vor fi difuzate în direct pe TVR1, TVRHD, TVR Internațional și online pe tvrplus.ro începând cu ora 22:00.

FOTO: Andreas Putting/EBU


Ultimele stiri
Trei din zece angajați români se tem pentru locul lor de muncă din cauza contextului economic actual |…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG care ar trebui să scadă prețul carburanților, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport? 

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…