Confidenţialitate


Prima pagină, 7 decembrie 2016


Prima pagină, 7 decembrie 2016

Ziarul Financiar notează că problemele transportatorilor nu s-au încheiat odată cu victoria împotriva societăți de asigurări şi plafornarea tarifelor percepute de acestea. Noua provocare este încheierea efectivă a poliţei. De la jumătatea lunii octombrie, momentul intrării în vigoare a tarifelor plafonate la maximum 7.534 lei, firmele de transport au mari dificultăţi în a achiziţiona o poliţă RCA, în condiţiile în care mulţi asigurători refuză să le preia în asigurare.

Din Jurnalul Naţional aflăm că 5 miliarde de euro au ajuns la recuperatori. Toate băncile importante pregătesc portofolii pentru vânzare cu scopul de a-şi curăta bilanţurile. Instituţiile bancare vor externaliza credite neperformante în valoare de 1,6 miliarde de euro în următorii doi ani. Astfel, suma totală va ajunge la 6,6 miliarde de euro.

Adevărul notează că IT-ul și serviciile au salvat creșterea economică din trimestrul al treilea. Avansul a fost de 4,4%, în uşoară temperare faţă de aceeaşi perioadă din 2015. În primele 9 luni ale acestui an, Produsul Intern Brut a crescut cu 3,9%.

România Liberă aminteşte că au trecut 75 de ani de la atacul kamikaze asupra bazei din portul american Pearl Habour. Statele Unite nu au reuşit nici până acum să îi identifice pe toţi cei 2.400 de militari care au murit atunci. Cele mai multe victime se aflau pe o singură navă.

Gazeta Sporturilor scrie că, pentru a fi sigură de calificare în Europa League, Steaua ar trebui să câştige sau să remizeze cu cel puţin două goluri înscrise, mâine, în Spania, pe terenul Villareal. Partida este programtă la ora 18.00.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează