Confidenţialitate


Prima pagină, 6 octombrie 2015


Prima pagină, 6 octombrie 2015

Adevărul caută să afle cine şi de ce sabotează votul diasporei. PSD se teme că sufragiile străinătăţii vor ajunge la opoziţia liberală. UDMR este un alt partid pentru care votul de la distanţă este o pacoste. Legea care ar urma să faciliteze accesul la alegeri este o prioritate, întrucât dacă nu este adoptată până în noiembrie, ulterior va fi prea târziu. Următoarele legislative sunt programate toamna viitoare.

Guvernul a ratat toate privatizările programate în acest an, notează Adevărul. Rând pe rând, au căzut preluarea Poştei şi a Oltchim, dar şi listările CFR Marfă, Aeroportul Bucureşti, Portul Constanţa sau Hidroelectrica.

România liberă publică un interviu cu şefa biroului regional al German Marshall Fund pentru Regiunea Mării Negre, potrivit căreia cel mai mare pericol în cazul Siriei ar fi ca – în absenţa coordonării – Rusia şi Statele Unite să intre accidental în coliziune. Alina Inayeh observă că, în actualul context, criza ucraineană a ajuns în plan secund pe agenda internaţională. România liberă se întreabă şi cât ar putea costa rezilierea concesiunii Comarnic – Braşov. Companiile Aktor, Vinci şi Strabag intenţionează să dea în judecată statul pentru anularea licitaţiei de construire a drumului spre munte.

Cum îşi îngroapă statul maşinile de făcut bani ne explică Jurnalul naţional. Staţiunile balneoclimaterice sunt mine de aur prăbuşite sub ochii noştri. Jurnalul scrie şi despre impozitul de sub locuinţă. De anul viitor, cei care deţin un apartament cu două camere, în zona semicentrală a Bucureştiului, vor plăti între 10 şi 26 de lei în plus.

Potrivit Ziarului Financiar, România ocupă locul 11 în Europa la tarifele pentru motorină. Deşi avem mai mult petrol decât Germania sau Austria, preţul la pompă este mai ridicat decât în aceste ţări.

Gazeta sporturilor a obţinut dosarul depus de Gigă Popescu pentru eliberarea din închisoare. Între altele, Baciul vrea să-i înduplece pe judecători să-i accepte solicitarea pentru a petrece timp alături de copii în vacanţe. Fostul căpitan ar putea fi eliberat în două săptămâni.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează