Confidenţialitate


Prima pagină | 6 decembrie 2018


Prima pagină | 6 decembrie 2018

Perfecțiune, titrează Gazeta Sporturilor. La Campionatul European de handbal feminine, România a zdrobit Norvegia, campioana continentală, scor 31 la 23. Fetele antrenate de Ambros Martin au cucerit maximul de puncte în faza grupelor.

Adevărul observă că, la nouă luni de la dublarea salariilor doctorilor, încă apar cazuri în care aceştia condiţionează actul medical şi refuză să-i trateze pe pacienţii care nu dau plicul cu bani. Un ORL-ist de la Spitalul Militar Central din Capitală a cerut şpagă familiei unei paciente în cel mai grosolan mod posibil. “Nici nu aş fi urcat pentru 200 de lei din cabinet până în sala de operaţii”, i-a transmis medicul soţului pacientei. Disperat, acesta din urmă a decis să apeleze la procurori. Cei 500 de lei însemnaţi de anchetatori, pe care i-a primit ulterior Viorel Radu Vrăcioiu, i-au adus un dosar penal.

Potrivit României Libere, Guvernul ar urma să aprobe o ordonanţă care vizează reducerea cheltuielilor publice în 2019. Astfel, punctul de pensie va fi majorat abia în luna septembrie, iar angajările la stat se vor bloca pe tot parcursul anului. Statul nu va mai acorda indemnizaţie de hrană și de vacanţă pentru majoritatea angajaţilor din instituţiile publice, inclusiv cele finanţate din venituri proprii.

Jurnalul Naţional ne dezvăluie lumea norocoșilor profesioniști. Mii de români și-au părăsit locul de muncă și trăiesc din pariuri sportive. Fie că studiază, fie că joacă la inspirație, toți sunt în așteptarea marii lovituri, care să îi trimită în Madagascar sau să îi scape de datorii. Unii spun că au sisteme de joc care le aduc câștiguri sigure. Alții recunosc că sunt dependenți și nu pot altfel.

Ziarul Financiar remarcă noua modă de restructurare a băncilor locale. Mai puţine sucursale, dar mai mulţi angajaţi, cu salarii mai mari.  După un deceniu de la momentul crizei, aproape o treime din numărul de unităţi bancare a dispărut şi aproape un sfert din numărul de angajaţi a ieşit din sistem.


Ultimele stiri
Nicușor Dan ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate dacă partidele nu votează Guvernul Niculescu. Sebastian Zachmann: Președintele îi…

Ilie Bolojan a discutat telefonic cu premierul Bulgariei, Rumen Radev, despre atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră

Trump i-a cerut ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, să demisioneze

Arad: Sute de copii i-au vizitat pe pompieri, de Ziua Porților Deschise | AUDIO

Liga Națiunilor. Cât costă biletele pentru România – Polonia, ultimul meci jucat acasă de tricolori în acest an…

Universitatea Craiova debutează în Conference League împotriva echipei spaniole Getafe | AUDIO

Piața Victoriei: Își depune și Luca Niculescu mandatul? Răspund politologii Vlad Adamescu și Răzvan Petri

Mai multe spectacole din repertoriul Teatrului Național București vor fi supratitrate în limba engleză | AUDIO

Pacienții cu boli cronice ar putea beneficia de mai multe investigații medicale gratuite. Proiectul, care a trecut de…

Formula 1 revine în Africa după 37 de ani. Rwanda va găzdui Marele Premiu începând din 2030



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează