Confidenţialitate


Prima pagină, 5 mai 2016


Prima pagină, 5 mai 2016

Adevărul scrie că jurnalistul Liviu Avram continuă lupta pentru alegerea primarilor în două tururi. Ieri, Curtea Constituţională i-a respins acestuia una dintre sesizări. Magistraţii CCR vor dezbate, săptămâna viitoare, şi cea de-a doua sesizare depusă de Liviu Avram, urmând să analizeze fondul problemei.

Jurnalul Naţional dezvăluie că patronul firmei acuzate că a vândut spitalelor din România dezinfectanți diluați câştigă bani şi de pe urma persoanelor cu handicap. Două dintre firmele sale au statut de unităţi protejate, fiind scutite de la plata impozitului pe profit, și au primit contracte publice fără licitaţie. În câteva cazuri, sumele au fost dublate prin acte adiţionale ilegale. Sute de mii de lei încasați de la Academia de Studii Economice, care a simțit brusc nevoia unor contracte de curățenie.

Potrivit României Libere, Bucureștiul ocupă o poziție extrem de modestă, doar 109, în topul orașelor unde este de dorit să trăiești. Clasamentul este realizat anual de compania de consultanță și resurse umane Mercer și măsoară calitatea vieții citadine. Principalul motiv pentru care Capitala stă atât de prost este legat de activitatea celor care au administrat-o în ultimii 25 de ani.

Ziarul Financiar observă că dobânzile tot mai mici la credite au erodat profiturile celor mai mari două bănci în primul trimestru. BCR a raportat un profit de 315 milioane de lei, în scădere anuală cu 8%, iar BRD de 73 milioane lei, mai mic cu 14%. Rata creditelor neperformante a scăzut în ambele cazuri sub pragul de 20%.

Gazeta Sporturilor publică pe prima pagină o fotografie cu noii campioni ai Ligi Întâi şi descrie atmosfera din tabăra Astrei Giurgiu de după acest succes. Au trecut şpriţul, mahmureala, dar bucuria nu s-a dus.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează