Confidenţialitate


Prima pagină, 5 aprilie 2017


Prima pagină, 5 aprilie 2017

Deputaţii desfiinţează conflictul de interese, titrează Adevărul. Ideile din Ordonanţa 13 renasc, una câte una, în Parlament. Deputaţii juriști au modificat Codul Penal şi au dezincriminat aproape complet conflictul de interese. S-a dat liber la angajarea rudelor de către funcţionarii publici, dar numai a “rudelor geniale, nu a unui prostălău”, după s-a exprimat deputatul PSD Eugen Nicolicea.

Evenimentul Zilei notează că lipsa autostrăzilor ține România la periferia economică a Europei. Construim drumuri haotic, fără a ne gândi la nevoile economice. Potrivit oficialilor din Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), când a venit vorba de dezvoltarea rețelei rutiere, mereu a fost prioritar intererul politic.

Jurnalul Naţional scrie despre cele 100.000 de hectare distruse de poluare. Activitatea de decontaminare a siturilor se va finaliza, teoretic, în anul 2050, potrivit strategiilor guvernamentale, care de care mai pompoase. Vor fi introduse stimulente fiscale pentru a face atractive respectivele zone. Costul total al operațiunii va depăşi 8 miliarde de euro.

România Liberă dezvăluie că zeci de rachete cu încărcătură radioactivă au fost produse de regimul separatist din Transnistria în timpul războiului de pe Nistru din 1992. O parte dintre acestea ar fi fost îngropate într-o mină de piatră. Zona este cunoscută ca fiind una cu o incidenţă mare a cancerului. Ion Leahu, fost angajat al Ministerului Securităţii Naţionale al Republicii Moldova (în prezent, Serviciul de Informaţii şi Securitate), s-a ocupat de investigarea acestui caz.

Ziarul Financiar face bilanţul primelor 3 luni din an. Scandalul politic, protestele de stradă şi incertitudinile fiscal-bugetare au urcat cursul şi randamentele la titluri de stat. Dobânzile interbancare au rămas, în schimb, imune. Debitorii cu credite legate de Robor şi Euribor au fost liniştiţi în această perioadă.

Gazeta Sporturilor publică reacţia dură a juristului Clubului Sportiv al Armatei după ce şeful FRF a spus că FCSB, echipa finanţată de Gigi Becali, este deţinătoarea palmaresului Stelei. Florin Talpan atrage atenţia că clubul nu este afiliat şi ar trebui să piardă toate meciurile la masa verde.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează