Confidenţialitate


Prima pagină | 27 aprilie 2018


Prima pagină | 27 aprilie 2018

Adevărul consemnează că suntem mai puţini şi mai bătrâni. Datele statistice seci arată că România a pierdut anul trecut, în fiecare zi, 80 de locuitori. În total, populaţia a scăzut cu 29.000 de persoane. În acelaşi timp, procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 2016. Specialiştii spun că România plăteşte preţul scăderii natalităţii din anii ’90, a lipsei politicilor nataliste şi a problemelor economice, care întreţin dezechilibrul demografic.

Jurnalul Naţional observă că, de 1 Mai Muncitoresc, micul încă-i la putere. Celebrul preparat culinar, nelipsit de la petrecerile populare, își are originea în strategia de criză a unui cârciumar din București, care a încercat să inventeze ceva ad-hoc într-o zi în care avea prea multe comenzi. Litoralul rămâne destinația de preferată de minivacanță la început de vară.

Potrivit României Libere, insolvenţa negustorilor de energie lasa Hidroelectrica cu “buza umflata”. Cel mai mare producător de energie din ţară are de recuperat, de peste un an, 60 de milioane de lei de la patru debitori, dintre care trei sunt traderi de energie care au intrat în insolvenţă sau faliment. Anul trecut a adus cu el un şoc major în piaţa de energie, care a “rupt” paradigma multianuală în care comercianţii de energie prosperau, iar producătorii sufereau.

Potrivit Ziarului Financiar, inegalitatea veniturilor a scăzut în 2017, dar insuficient. Cel mai bine plătiţi salariaţi câştigă de 7 ori mai mult decât cei cu cele mai mici salarii. La nivelul statelor comunitare, coeficientul de inegalitate a veniturilor este de 5,2.

Sub titlul “Stalin de la FRF”, Gazeta Sporturilor anunţă că a intrat în posesia unor noi înregistrări compromiţătoare despre campania lui Răzvan Burleanu pentru un nou mandat de şef al forului fotbalistul autohton. În preziua alegerilor, acesta le-a spus apropiaţilor că “nu contează cine votează, contează cine numărăvoturile”, vorbe preluate de la fostul dictator bolşevic.


Ultimele stiri
Votul pentru învestirea Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu s-a încheiat | VIDEO

Constanța: Percheziții DNA la Confort Urban, firma Primăriei. Legătura cu dosarul procurorilor cercetați pentru mită și șantaj |…

Agheasmă, busuioc și tămâie pentru Luca Niculescu, oferite în Parlament de liderul grupului PACE. Cum a reacționat premierul…

Peste 51.000 de elevi învață să mănânce sănătos și să protejeze mediul, într-un program susținut de chefi cu…

DNA, sesizat după ce statul a plătit 2,6 milioane de lei pentru albume turistice care nu au fost…

Italia: Probleme de aprovizionare în sudul țării, după ce transportatorii au blocat unele drumuri și centre de distribuție…

Cazul elevului din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și un coleg: „A imitat ceea ce a văzut…

Castravetele mexican, cultivat la Buzău, ar putea ajunge în grădinile românilor din primăvară. Ce gust are și cum…

Atacul cu cuțitul de la școala din Bistrița: bunicul băiatului de 13 ani spune că acesta ar fi…

Zelenski se întâlnește la Oslo cu Steve Witkoff și liderii europeni pentru a discuta încheierea războiului din Ucraina.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează