Confidenţialitate


Prima pagină, 23 aprilie 2015


Prima pagină, 23 aprilie 2015

Guvernul reinventează super-pensionarii, titrează România liberă. Cabinetul condus de Victor Ponta a aprobat un proiect de lege prin care se revine la pensiile speciale ale militarilor şi ale celor din sistemul de ordine publică şi siguranţă naţională. Consultanţii fiscali susţin că măsura este una electorală, fără acoperire financiară, următoarele guverne urmând să acopere gaura de la buget.

Fiscul se încurcă în ciubuc, observă Jurnalul naţional. Patronii şi angajaţii din servicii spun că impozitarea sumelor oferite benevol de clienţi nu va aduce prea mulţi bani la buget. Rămâne deocamdată fără răspuns întrebarea dacă un chelner sau o coafeză se duce la casierie să ofere bon fiscal de fiecare dată când primeşte bani sau dacă declara valoarea reală.

Evenimentul zilei continuă campania “Medicul de Gardă”. În ediţia de astăzi, publicaţia prezintă modul în care președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, a pus la dispoziție, fără bani, cele mai bune spații din Spitalul de Urgență Târgu Jiu, către firmele unor profesori de la Universitatea de Medicină și Farmacie București.

Concubinajul indiferent de sex bate la uşa notarului, potrivit ziarului Adevărul. Parlamentul este aproape de adoptarea parteneriatului civil între persoane. Comisia pentru Muncă şi Protecţie Socială a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil proiectul.

Ziarul Financiar remarcă un dezgheţ pe piaţa construcţiilor. Cu un avans de 10-15% pe an, sectorul poate aduce un procent din creşterea Produsului Intern Brut. Jucătorii din domeniu se arată optimişti.

Gazeta sporturilor se întreabă cine fluieră decisivul? Miercurea viitoare se va juca, la Bucureşti, meciul care poate hotărî titlul de campioană, Steaua – ASA Târgu Mureş. 3 nume de arbitri sunt posibile, anume Cristian Balaj, Ovidiu Haţegan sau Radu Petrescu.

 

Andrei Paleu şi Florin Badea răsfoiesc ziarele, la Primele Ştiri, la orele 5.30 şi 6.30.

 

 


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează